Bancile pun accent pe recuperarea amiabila a creditelor restante, prin sfaturi, somatii si vizite la domiciliu. Portretele-robot ale datornicilor, schitate in functie de tipul creditului contractat, folosesc la prevenirea neplatii.Cele mai multe banci din Romania sustin ca isi executa silit datornicii dupa 60-90 de zile de la nerambursarea creditelor scadente.

Companiile de recuperare a creantelor arata insa ca executarea se declanseaza cu o intarziere mult mai mare decat ar trebui, de pana la 3 ani, deoarece bancile spera intr-o rezolvare amiabila a divergentelor cu rau-platnicii.

Sfaturi, inainte de executare

Recuperarea creantelor are doua etape: negocierea amiabila si executarea silita. "Din momentul in care intra in restanta, clientii sunt contactati telefonic si informati cu privire la consecintele negative pe care le implica nerespectarea obligatiei semnate prin contract. Aceste consecinte negative sunt: un istoric negativ in relatia cu banca noastra, dificultati ulterioare la solicitari de alte credite prin raportarea catre Biroul de Credit a restantelor, declararea exigibilitatii anticipate a creditului si trecerea la executare silita. Clientii sunt sfatuiti si ajutati cu informatii", au aratat oficialii Credit Europe Bank. Mai departe, daca restantierul nu plateste, banca ii trimite instiintari, notificari, somatii de plata si ii acorda o perioada de gratie. Aceasta poate fi de: 60 de zile pentru creditele cu garantii reale (auto, imobiliare, nevoi personale garantate cu ipoteca), 90 de zile pentru cardurile de credit si peste 90 de zile pentru creditele fara garantii. Procedura de recuperare a creditelor utilizata de banca Romexterra include si vizite la domiciliul debitorului sau la locul sau de munca. La BCR, executarea respecta prevederile Codul de Procedura Civila.