Atat jucatorii din piata valutara, cat si cei de la Bursa, sunt mai atenti la dezbaterile pe tema bugetului pentru anul viitor, decat la certurile politice

Investitorii au incorporat deja in pretul activelor si riscul politic, motiunea de miercuri fiind doar un efect al crizei politice

In ziua votarii motiunii PSD in parlament, moneda nationala s-a depreciat cu doi bani.

Tot atunci, rulajul bursier a scazut cu aproape o treime. Ieri, cursul de schimb al monedei nationale a scazut usor, iar tranzactiile bursiere au crescut semnificativ. Insa in ce masura a influentat politicul evolutiile financiare din ultimele doua zile? Analistii spun ca mai deloc!

Banca Nationala a Romaniei a anuntat, ieri, un nivel al cursului de schimb de 3,3735 lei/euro, in crestere cu numai 0,24 bani fata de ziua precedenta.

Totodata, volumul tranzactiilor de la Bursa de Valori Bucuresti a urcat la aproape 19,1 milioane de euro, dupa ce, la mijlocul saptamanii, rulajul a fost de circa 13 milioane de euro.

Ionut Dumitru, analistul-sef al Raiffeisen Bank, explica faptul ca, in urma cu doua zile, volumele de tranzactionare, atat de la Bursa, cat si cel din piata valutara au fost mai reduse, pentru ca investitorii s-au uitat la ce se intampla cu motiunea de cenzura. Totusi, nu astfel de evenimente misca pietele financiare, ci politica fiscala sau dezbaterile legate de bugetul pentru anul viitor, adauga analistul Raiffeisen.

La randul sau, Iulian Panait, presedintele firmei de consultanta KTD Invest, subliniaza faptul ca piata de capital a fost foarte putin sau chiar deloc influentata de evenimentele politice din ultimele zile. "Evolutia Bursei de Valori nu s-a abatut deloc de la un parcurs normal", adauga Panait.

Aurelian Dochia, director in cadrul companiei Concept Consultanta Economica si de Afaceri, considera ca nu putem lega un eveniment punctual de evolutia pietei valutare sau a Bursei.

Dezbaterea pe buget, piatra de incercare

"Pietele financiare au o perspectiva mult mai larga", precizeaza Dochia. Adica, instabilitatea politica si riscurile aferente sunt deja integrate in evolutia pietelor financiare.

"Economia s-a rupt de politic. Dar nu trebuie sa cadem in extrema cealalta si sa spunem ca nu mai sunt influente. O serie de decizii, cum ar fi dezbaterile pe tema bugetului de anul viitor, pot determina mersul economiei", explica Dochia. Astfel, nu motiunea este cea care a influentat pietele financiare romanesti, ci conditiile generale - instabilitea politica.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.