Responsabili de dezvoltarea afacerilor nu sunt doar top-managerii. Managerii debutanti isi pun si ei puternic amprenta pe activitatea firmei. Fiind intr-un proces de expansiune agresiva, cu multe promovari de personal facute rapid, retelele de retail, fie banci, fie hipermarketuri sunt cele mai sensibile la modul in care proaspetii manageri isi indeplinesc noul rol.
In primele 18 luni, aproape 40% din managerii debutanti sunt fie concediatI, fie primesc calificativul nesatisfacator. Datele provin dintr-un studiu realizat de Manchester Inc, un grup de consultanta de afaceri din SUA. Cea mai mare problema a lor a fost esecul de a construi parteneriate si munca de echipa, considera 82% din cei 825 de manageri de resurse umane care au raspuns chestionarului.
Dezvoltarea exploziva a afacerilor a creat o cerere mare de manageri. Retelele de magazine se extind rapid, la fel si bancile. Tot mai multe persoane devin responsabile nu doar pentru propria munca, ci si pentru a colegilor. Sunt manageri pentru prima oara. De modul cu care acestia isi preiau noul rol depinde intr-o buna masura succesul viitor al companiei.
Adesea, promovarile se fac ca o formalitate, se completeaza o schema, iar odata ce ea a fost bifata organizatia asteapta rezultate. Rudolf Fedorovici, reprezentantul firmei de consultanta in resurse umane Advice Human Resources, a remarcat cateva dintre practicile gresite ale promovarilor. Uneori, in situatii de criza, promovarea se face "la intamplare", fara criterii stabilite.
Alteori, criteriile sunt gresite. Cel mai vechi in firma sau persoana cea mai in varsta devine liderul echipei. Utilizarea unor criterii nepotrivite are consecinte dezastruoase in cadrul acelei echipe: demisii, scaderea motivatiei si a randamentului. Iar daca de munca acelei echipe depinde intreg fluxul de productie, problemele se vor propaga in intreaga companie.
Respectul, initiativa si creativitatea sunt calitati esentiale
Nici macar criteriul competentei, al profesionalismului intr-o anumita arie de activitate nu este suficient pentru o promvare reusita. "Pot sa fiu un consultant grozav, dar, cand trebuie sa coordonez o echipa, e posibil sa nu dau rezultate", arata Sandra Jitianu, consultant al Ensight.
Dragos Nicolaescu, country manager al Fujitsu-Siemens Computers, este de parere ca aptitudinile esentiale ale unui manager sunt innascute. "Respectul fata de toti cei cu care lucreaza, spiritul de initiativa si creativitatea in tot ceea ce face, capacitatea de a transforma problemele in oportunitati, toate acestea tin mai mult de caracterul sau si mai putin de pregatirea sa", spune el.