Investitorii au pierdut, luna trecuta, un sfert din profitul acumulat de la inceputul anului. Bursa de la Bucuresti a incheiat, vineri, cea mai slaba luna din acest an
Septembrie a fost, totodata, si cel mai atipic inceput de toamna bursiera, aducand deprecieri intre 5% si 8% pentru toti indicii.
Investitorii care nu au iesit din piata la sfarsitul lui august au constatat ca luna septembrie le-a sters, practic, un sfert din castigurile acumulate de la inceputul anului. Cele mai afectate au fost plasamentele in titlurile Societatilor de Investitii Financiare (SIF), al caror randament a scazut de la 34,1% la 23,6%. Cei care nu s-au retras de pe cele mai lichide companii si-au diminuat profiturile cu aproape 8%.
Jumatate din sedinte - pe rosu
Analistii din piata de capital sustin, la unison, ca ultima luna reprezinta cel mai slab septembrie bursier din toate punctele de vedere. "Lichiditatea s-a mentinut la un nivel scazut, iar in ceea ce priveste evolutia emitentilor nu s-a inregistrat nimic interesant. Exceptie au facut scaderile care au fost putin mai 'spectaculoase>>", subliniaza Adrian Simionescu, directorul general al Finans Securities. Din cele 20 de sesiuni bursiere, jumatate s-au incheiat cu toti indicii pe minus.
In plus, indicele BET-FI si-a adjudecat, in plus, alte cinci sedinte de scadere si a inregistrat, in perioada analizata, un declin de 7,84%. Pentru segmentul societatilor de investitii financiare, aceasta este cea mai mare scadere din acest an dupa cea de 6,42% inregistrata in luna februarie.
Cele mai afectate titluri au fost SIF Banat-Crisana (SIF1), care s-au prabusit cu 12,2%, de la 3,99 lei/actiune, la finalul lui august, la 3,5 lei/actiune, cotatie la care a inchis sedinta de la sfarsitul saptamanii trecute.
O parte din analisti sustin ca evolutia din septembrie a fost determinata, in primul rand, de prelungirea starii de incertitudine de pe pietele internationale.
Andreea Ciobanu, analist-sef in cadrul Intercapital, este de parere ca, dupa o vara atipica, a urmat si un inceput de toamna atipic. "Avem o piata europeana si, cel putin la nivel psihologic, ne-am aliniat la evolutiile inregistrate de celelalte piete mari externe, indicii de la Bucuresti inregistrand scaderi pe fondul crizei pietei creditului ipotecar cu risc ridicat din America", adauga analistul Intercapital.
Daca in anii trecuti, luna septembrie era caracterizata de aprecieri pe indici si de tranzactii in crestere comparativ cu lunile de vara, in 2007, scenariul a fost cu totul diferit. Astfel, de la cresterile lunare cuprinse intre 10% si 14%, in septembrie 2005, sau intre 3% si 8%, in septembrie 2006, luna trecuta a adus scaderi de peste cinci procente.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.