Agentia de evaluare financiara Moody's avertizeaza, in raportul anual privind Romania, asupra riscurilor de supraincalzire a economiei, apreciind, in acelasi timp, efectele pozitive ale procesului de aderare la Uniunea Europeana si cresterea rezervelor externe. "Ritmul rapid de crestere a creditului neguvernamental, in special cel in valuta, scumpirea abrupta a activelor si adancirea deficitului de cont curent creeaza un anumit nivel de ingrijorare", a afirmat vicepresedintele Moody's, Nina Ramondelli, autorul raportului.

Analistul a aratat ca un element care complica si mai mult situatia este decizia de a trece de la utilizarea cursului de schimb ca ancora antiinflationista la tintirea directa a inflatiei in cursul acestui an. Schimbarea de politica monetara va avea loc in aceeasi perioada in care va fi liberalizat complet contul de capital, pentru a permite accesul nerezidentilor la depozite in lei.

Aderarea la NATO in 2004 si integrarea in UE, asteptata pentru 2007, au ajutat la constituirea unui cadru general de reforme, dar Moody's aminteste de problemele inregistrate de Romania in materie de continuitate a politicilor de reforma structurala, dar si de numarul mare de intreprinderi de stat inca nerestructurate. Agentia considera insa ca statutul de membru UE va favoriza mentinerea trendului de crestere economica, astfel incat Romania isi va putea achita fara dificultati datoriile.

"Adancirea integrarii comerciale, financiare si institutionale cu UE va mari capacitatea Romaniei de a face fata unor eventuale fluxuri de capital destabilizatoare. Avansul in procesul de aderare este o dovada clara a realizarilor in domeniul intaririi institutiilor politice si economice", a spus Ramondelli. Ea a mentionat insa ca UE si-a rezervat dreptul de a recurge la clauze de salvgardare pentru aderarea Romaniei si Bulgariei, care ar putea duce la amanarea cu un an a integrarii, practica neadoptata in cazul primului val de state candidate.

Potrivit lui Ramondelli, perspectivele de integrare europeana au determinat intrarea Romaniei intr-un "cerc virtuos". Cresterea economica a fost de 8,3% in 2004, respectiv 6%, excluzand castigurile exceptionale din domeniul agricol, depasind cu mult media de 5% din perioada 2001-2003, pe fondul scaderii inflatiei de la 14,1% la 9,3%. "Importurile au fost supapa prin care a fost acoperita cresterea cererii, astfel incat deficitul de cont curent a crescut semnificativ pana la circa 8% din PIB la sfarsitul anului 2004. Dar intrarile de capital au fost suficiente pentru a satisface cererea de valuta a tarii, asa ca rezervele valutare oficiale au crescut la 14,7 miliarde de dolari la finele anului 2004, comparativ cu opt miliarde de dolari cu un an inainte", a mai spus Ramondelli.

Este apreciata reducerea rolului statului in economie

Moody's a apreciat reducerea rolului statului in economie, in urma privatizarilor, in special a vanzarii Petrom si a unor companii de distributie de electricitate si gaze naturale. De asemenea, activitatea economica si controlul mai strict al cheltuielilor au dus la injumatatirea necesitatilor de imprumut ale sectorului public, incluzand unitatile din zona cvasifiscala. "Aceste evolutii au fost salutare, avand in vedere pierderile financiare ale sectorului energetic si ineficienta productiei industriale", a conchis Ramondelli.

La inceputul lunii martie, Moody's a imbunatatit plafonul de tara al Romaniei pentru obligatiunile in valuta cu doua trepte, de la "Ba3" la "Ba1". De asemenea, plafonul suveran pentru depozitele bancare in valuta a fost ridicat de la "B1" la Ba2", iar calificativul acordat Guvernului pentru obligatiunile in valuta si moneda nationala a urcat la "Ba1". Pentru calificativele in moneda locala a fost stabilit nivelul orientativ "Aa3". Perspectiva pentru toate ratingurile este pozitiva.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.