Operatiunile de factoring ajuta companiile mici si mijlocii sa-si administreze bugetele mai eficient.
Administrarea facturilor si chiar finantarea acestora intr-o proportie de pina la 80%. Acestea sint principalele doua functii ale factoringului. Inca prea putin cunoscut in Romania, acest produs creste, iar piata a atins la nivelul lui 2006 peste un miliard de euro. Cel mai important jucator din piata este BRD, urmata de BCR, Raiffeisen, ABN Amro si mai apoi de Compania de Factoring. „BRD ofera servicii de factoring intern, de export si de import atit in varianta completa, respectiv finantare, administrare, colectare, acoperire risc neplata debitori, cit si in variante flexibile (doar anumite servicii), conform necesitatilor clientilor“, spune Mihaela Dimitriu, director al Directiei factoring din cadrul BRD. Compania de Factoring ofera servicii asemanatoare sub diferite denumiri, de la Total Factoring la Premium Factoring.

Conditiile pe care firma dumneavoastra trebuie sa le indeplineasca pentru a putea accesa o linie de finantare de tip factoring vizeaza in primul rind cifra de afaceri si profitul. „Firmele trebuie sa aiba o cifra de afaceri de minimum 300.000 de euro pe an, cifra de afaceri ce se ia in considerare in functie de estimarile companiei din bugete sau plan de afaceri. De asemenea, firmele trebuie sa aiba minimum trei clienti/debitori propusi pentru factoring“, declara Valentin Chirca, CEO al Companiei de Factoring. Pentru a apela la factoring la BRD, o firma trebuie sa fie client al bancii, sa deschida un cont acolo si sa aiba incheiate contracte/ comenzi de livrari de bunuri/prestari de servicii cu plata la termen de maximum 180 de zile. Exceptional se pot agrea termene de plata de pina la un an.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.