Creditele neperformante sunt putine si nu ridica probleme sistemului bancar. Din acest motiv, bancherii refuza "sprijinul" oferit de Guvern de a aduce reglementari mai sigure. Acestea ar putea diminua valoarea creditelor si astfel a afacerilor bancherilor.

Adoptarea unei noi masuri administrative de restrictionare a creditelor de consum sau ipotecare nu isi are rostul, deoarece creditele neperformante sunt la un nivel acceptabil, a declarat ieri presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Gratian Ghetea. "Comunitatea bancara nu are motive de ingrijorare legate de creditul de consum si cel ipotecar in zona populatiei. De aceea nu cred ca ar trebui luate masuri pentru reducerea creditului", a precizat Ghetea.

El a apreciat ca, in ceea ce priveste creditul imobiliar, gradul de performanta este deosebit de ridicat. "Noi nu avem nici un credit ipotecar neperformant. Cei care achizitioneaza constituie o garantie suficienta pentru orice banca", a precizat Ghetea, care este si prim-vicepresedintele Alpha Bank Romania.

EFECTE SECUNDARE

Acesta a precizat ca a discutat cu Fondul Monetar International despre posibilitatea de restrictionare a acestor tipuri de credite. "Am explicat Fondului ca, urmarind cu ardoare reducerea deficitului de cont curent prin reducerea importurilor si implicit prin limitarea creditului de consum, se va ajunge la dezechilibrarea altor indicatori", a mai spus Ghetea. In opinia sa, reducerea creditului de consum in ideea diminuarii importurilor va duce la reducerea vanzarilor de produse fabricate in Romania. "Asadar, aceasta reducere va duce inclusiv la somaj", a spus presedintele ARB.

La sfarsitul lunii trecute, premierul Calin Popescu Tariceanu anunta ca autoritatile vor stabili o serie de reguli clare privind criteriile de acordare a creditelor de consum, care sa asigure achitarea la termen a obligatiilor de plata. In opinia premierului, acest efect s-ar putea obtine fara a impune conditii mai dure de creditare.

Din luna februarie a anului trecut, creditarea persoanelor fizice a fost reglementata prin norme prudentiale elaborate de BNR, cu scopul declarat de a incetini dinamica exploziva a imprumuturilor pe acest segment. Astfel, prin norme a fost stabilit ca rata de credit plus dobanda sa reprezinte cel mult 30% din venitul net al imprumutatului, in cazul creditului de consum. Pentru imprumuturile ipotecare, serviciul lunar al datoriei a fost limitat la 35% din venituri.

PROVIZORIU

Anul trecut, responsabilii Bancii Nationale a Romaniei sperau ca masurile restrictive sa fie temporare. Potrivit acestora, intrarea in functiune a Biroului de credit ar fi trebuit sa duca la reanalizarea situatiei si poate chiar la abrogarea reglementarilor restrictive. Birou de credit avem, dar acum nu se mai vorbeste despre renuntarea la restrictii, ci, dimpotriva, de noi reglementari. Bancile Volksbank Romania, ABN-Amro Bank si Egnatia Bank au devenit la inceputul saptamanii actionari ai Biroului de Credit. Prin aderarea celor patru institutii financiare, Biroul de Credit a ajuns sa aiba in prezent ca actionari 27 de banci.

Acestea furnizeaza Biroului informatii privind persoanele creditate, suma pe care acestea au luat-o ca imprumut si modul in care titularii creditelor le ramburseaza. Institutia va aplica, incepand din aprilie, o noua faza de dezvoltare a sistemului, in cadrul careia vor fi gestionate informatii referitoare la toate produsele de tip credit si de asigurare, colectate din surse bancare si non-bancare. Informatiile vor permite accesul mai usor la credite ale imprumutatilor bun-platnici.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.