Business 5 Iulie 2007 00:01
Sedinta bursiera de miercuri a continuat tendintele manifestate in ziua anterioara. Am avut o lichiditate care s-a mentinut la nivel ridicat, depasind 42,8 milioane de euro, din care 31,7 milioane de euro pe piata principala si 11,1 milioane de euro pe piata Rasdaq.
Cele mai tranzactionate titluri au fost cele cinci SIF-uri, acestea ocupand (toate) primele pozitii in topul de lichiditate al zilei. Dintre SIF-uri atentia cea mai mare a atras-o SIF5 Oltenia, in cazul sau valoarea cumulata a tranzactiilor fiind aproape dubla prin comparatie cu cele realizate de celelalte patru SIF-uri.

Evolutiile ascendente de pret au continuat pe majoritatea segmentelor de piata, singura exceptie facand-o sectorul SIF-urilor. Aici am avut de-a face cu scaderi importante in cazul SIF3 Transilvania, previzibile de altfel daca tinem seama ca acesta crescuse foarte mult pe seama contestarii in instanta a majorarii de capital social, iar marti dupa-amiaza s-a difuzat in presa stirea potrivit careia Tribunalul Brasov a respins aceasta cerere de anulare inaintata de actionarul Cocor SA. Nu numai SIF3 a scazut, ci si toate celelalte SIF-uri, mai putin SIF4. Este drept insa ca in cazul acestora deprecierile au fost mult mai modeste.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.