Business 3 Iulie 2007 00:52
Privatizarea e luata in calcul dupa restructurare Ghetea: Nu stiu nimic de decizia actionarului Radulescu: Administratorul cel mai prost este statul

Casa de Economii si Consemnatiuni va ramane in mainile statului cel putin inca patru ani, o decizie privind posibila privatizare a bancii urmand sa se ia dupa 2011, potrivit unui document trimis de Ministerul Economiei si Finantelor la Guvern in urma cu o saptamana. In timp ce presedintele institutiei, Radu Gratian Ghetea, declara ca nu cunoaste decizia actionarului unic, Eugen Radulescu, fostul sef al bancii, este de parere ca amanarea privatizarii pana in 2011 este o idee proasta.

Astfel, potrivit documentului actionarului unic al CEC, o decizie privind reluarea procesului de privatizare si metoda de vanzare a actiunilor urmeaza sa fie luata dupa 2011, cu doi ani peste termenul avansat de Guvern si conducerea bancii. O posibila privatizare a institutiei este luata in calcul dupa derularea in totalitate a programului de restructurare a bancii, si nu dupa finalizarea primei etape din 2009, asa cum a fost prevazut initial. Ministerul considera ca amanarea pana dupa 2011 a privatizarii va ajuta banca sa isi recastige pozitia avuta pe piata romaneasca, conform documentului MEF, obtinut de Mediafax.
"Ministerul Economiei si Finantelor, impreuna cu conducerea CEC, urmareste minimizarea efectelor nefavorabile ale procesului de restructurare, avand in vedere totodata eficientizarea institutiei. Precizam ca decizia privind reluarea procesului de privatizare, precum si metoda de privatizare urmeaza a fi stabilite dupa 2011", se arata in documentul semnat de ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian.

Ghetea nu cunoaste decizia actionarului

Presedintele Casei de Economii si Consemnatiuni, Radu Gratian Ghetea, ne-a declarat ca nu cunoaste despre ce document este vorba si, implicit, nici prevederile continute de acesta. Totodata, seful CEC a anuntat ca are in vedere o posibila privatizare a bancii dupa anul 2009, an in care se finalizeaza prima etapa de restructurare prevazuta in stategia bancii pe urmatorii patru ani. "Nu stiu despre ce document este vorba. Eu am vizat o posibila privatizare dupa anul 2009, cand vom finaliza prima faza de restructurare a bancii. Nu stiu nimic de decizia actionarului", ne-a spus presedintele institutiei.

Radulescu: Sa pastrezi o banca publica e o idee proasta

Intrebat cum isi poate explica decizia Finantelor de a privatiza banca abia dupa 2009, fostul presedinte al institutiei, Eugen Radulescu, ne-a declarat: " Mi-e foarte greu sa imi explic decizia actionarului bancii, asa cum mi-a fost greu sa explic si schimbarea managementului bancii." Totodata, acesta s-a aratat circumspect in ceea ce priveste procesul de restructurare a bancii atat timp cat aceasta se afla in mainile unui administrator public. "Sa vedem daca banca isi va putea remedia ascensiunea. Am indoieli in privinta asta. Pentru mine lucrul asta este o himera atat timp cat este administrata de stat, iar administratorul cel mai prost este statul", ne-a spus Radulescu. Totodata, acesta a precizat ca, in timpul mandatului sau, a amanat privatizarea pentru ca se vindea foarte ieftin, iar banca trebuia adusa la o oarecare limita de plutire. Radulescu sustine in continuare faptul ca ideea de a pastra o banca publica este o idee proasta.

El vede un moment propice al privatizarii in anul 2009, imediat dupa alegerile parlamentare, caci "o privatizare inainte de alegeri risca sa se prelungeasca si dupa acestea, iar noua conducere poate recurge dupa bunul plac la noi schimbari".

Initial, privatizarea era programata dupa 2009

Ghetea declarase in mai ca oricare ar fi decizia autoritatilor - privatizarea cu un investitor strategic, respectiv Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare sau International Finance Corporation, ca in cazul BCR, sau pe piata de capital -, aceasta nu va putea fi realizata mai devreme de sfarsitul anului 2009, odata cu finalizarea primei etape de dezvoltare a CEC.

Ghetea a mai spus ca oricare dintre cele doua variante s-ar putea finaliza cu succes, dupa 2009.
Tot la acea vreme, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a afirmat ca institutia financiara nu va fi privatizata in viitorul apropiat, ci se va trece la un proces de dezvoltare, cu un management de calitate, precizand ca mentinerea bancii in portofoliul statului nu inseamna o reticenta fata de privatizare, intrucat Romania a privatizat peste 90% din sistemul bancar.

In luna decembrie a anului trecut, procesul de privatizare a CEC a fost suspendat in urma primirii singurei oferte de la National Bank of Greece, considerata prea redusa. Banca elena a oferit 560 de milioane de euro pentru preluarea CEC.

La sfarsitul anului 2006, Guvernul a majorat cu circa 150 milioane de euro capitalul social al CEC si a aratat ca banca va fi restructurata, fara sa fie privatizata mai devreme de doi ani.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.