Proiectul de hotarire de guvern pentru constructia reactoarelor nucleare 3 si 4 de la Cernavoda va viza repetarea procedurilor de selectie a investitorilor si va permite intrarea altor companii in proiect, in timp ce firmelor acceptate anul trecut li se va solicita o reafirmare a interesului.
"Procedura va fi repetata, pentru ca, pina acum, nu exista o hotarire de guvern pentru organizarea licitatiei. Va fi o procedura complet noua, iar oricine este liber sa vina. Cred ca saptamina viitoare vom aproba in Guvern aceasta hotarire, prin care companiilor care au fost admise, anul trecut, in etapa negocierilor li se va cere o reafirmare a interesului", a declarat vineri ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, citat de MEDIAFAX.
Hotarirea ar putea fi aprobata in Guvern saptamina viitoare. Autoritatile au selectat anul trecut, in etapa negocierilor pentru constructia celor doua reactoare nucleare, 13 firme si consortii, printre care AES Corporation (SUA), consortiul Ansaldo (Italia) - AECL (Canada) sau RWE Power (Germania). Selectarea investitorilor pentru constructia celor doua reactoare intirzie de aproape un an, ca urmare a inlocuirii fostului ministru al Economiei si Comertului, Codrut Seres, si pe fondul incertitudinilor politice.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro