Oboseala si stresul, determinate de un program de lucru incarcat cu ore suplimentare, nu fac decat sa creeze probleme majore, legate strict de productivitatea unei companii.

O alternativa pentru toate acestea o reprezinta, sustin mai multi directori de corporatii, citati de Reuters, programul de lucru flexibil. Masurile adoptate de companii pentru imbunatatirea echilibrului dintre viata profesionala si cea personala motiveaza angajatii si determina cresterea eficientei.

"Consideram ca orele lungi de munca reprezinta un semnal al scaderii productivitatii si eficientei", a declarat, la un seminar organizat la Hong Kong, Ambrose Lynn, manager al subsidiarei din Hong Kong a firmei olandeze de curierat, TNT. Astfel, compania amintita le impune angajatilor un program saptamanal de maximum 48 de ore de munca, cu cel mult 12 ore suplimentare. Pentru a nu-si stresa angajatii, mai multe firme internationale au adoptat deja o strategie care le creste in mod sigur productivitatea.

Popularitatea orarelor de munca flexibile este in crestere in randul companiilor multinationale, precum grupul petrolier britanic BP, care ofera trei variante pentru programul zilnic, respectiv de la 8 la 14.30, 8.30 - 17 sau 9.30 - 18, pentru a permite salariatilor sa ia copiii de la scoala sau sa participe la cursuri organizate seara.
La compania americana Sun Microsystems, din sectorul computerelor personale, angajatii pot sa lucreze de acasa, in cazul in care realizarea sarcinilor nu depinde de prezenta la birou, sistem care permite atragerea talentelor din mai multe regiuni ale lumii. Companiile mentionate considera ca existenta dezechilibrului intre munca si viata privata determina majorarea costurilor pentru firma.

La Hong Kong, program epuizant

Potrivit Mediafax, in Hong Kong angajatii muncesc in medie 51 de ore pe saptamana, cu 25% mai mult decat nivelul maxim stabilit de Organizatia Internationala a Muncii. In cadrul studiului realizat de organizatia non-profit, Community Business, se precizeaza ca o treime dintre repondenti au declarat ca productivitatea este afectata de orele suplimentare, iar 31% au afirmat ca inregistreaza probleme de sanatate cauzate de programul incarcat. Companiile care nu ofera un mediu de lucru atractiv vor avea de pierdut, apreciaza directorii de firme.

"Conducerea trebuie sa-si modifice perspectiva, in special in cazul proaspetilor absolventi de universitate. Acestia nu vor sa lucreze 60 de ore pe saptamana, iar companiile nu reusesc sa atraga talentele", a aratat Shalini Thakur, director in cadrul bancii de investitii UBS. Firma americana de relatii publice Fleishman Hillard le ofera angajatilor o pauza de sase saptamani, dupa patru - sapte ani de munca in cadrul companiei, iar serviciile de ingrijire a copiiilor inregistreaza o crestere a popularitatii in randul companiilor.

Asistenta financiara

Grupul bancar HSBC asigura crese pentru copiii salariatilor, iar banca de investitii Goldman Sachs ofera asistenta financiara angajatilor care adopta un copil, suma ajungand la circa 5.000 de dolari in Hong Kong, precum si un concediu platit de cinci zile, in cazul unor urgente in familie. Oboseala si stresul reprezinta probleme majore, care trebuie recunoscute de conducere.
Grupul petrolier Royal Dutch Shell asigura servicii de consultanta pentru angajatii stresati, iar firma britanica de comunicatii Text 100 permite salariatilor sa lipseasca de la serviciu doua zile pe an, pe motiv ca sunt obositi.
"Oamenii obosesc. Nu trebuie sa se pretinda ca ar fi bolnavi", a explicat Jeremy Woolf, managing consultant la Text 100. Totodata, BP a renuntat la obligativitatea acordarii unor telefoane mobile de ultima generatie, sau a unor dispozitive care permit transmiterea de e-mailuri, persoanelor din conducere, intrucat verificarea constanta a mesajelor primite contrazice filosofia companiei, privind promovarea unui echilibru intre viata profesionala si cea privata.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.