Toate tensiunile despre care vorbeam ca s-au manifestat in mai si-au produs deja efectele, iar pentru luna iunie cel putin nu se anticipeaza evenimente cu potential de a misca piata si de a atrage un interes ridicat din partea investitorilor.
Sigur ca se pot intampla multe lucruri la care noi sa nu ne fi gandit acum si care sa declanseze un trend ascendent sau descendent al bursei. De exemplu, daca am avea discutii concrete si cu potential de a se concretiza rapid referitoare la pragurile de detinere in SIF-uri, la cvorumul necesar pentru AGA

extraordinara la aceste societati sau la valoarea detinerilor pe care acestea le au in actiuni BCR, atunci piata se va misca si volumele de tranzactionare vor creste. De asemenea, daca am afla despre listari iminente la bursa (precum cea a titlurilor Erste, programata sa aiba loc anul acesta) sau despre oferte publice care ar urma sa se declanseze in perioada imediat urmatoare (pana acum stim doar ca anul acesta e posibil sa avem astfel de oferte pentru doua companii din portofoliul SIF3 si eventual pentru Transgaz), atunci din nou ar fi de anticipat ca investitorii vor deveni mai atenti la
mersul pietei de capital.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.