Produsul Intern Brut a crescut cu 6% in termeni reali in primul trimestru al acestui an, comparativ cu 6,9% in perioada similara din 2006, ritmul fiind sub estimarile analistilor si autoritatilor, de 6,3%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul National de Statistica (INS).

Valoarea PIB a fost de 68,498 miliarde de lei in preturi curente (circa 20,25 miliarde de euro - n.r.), se arata intr-un comunicat al INS.

Viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Eugen Dijmarescu, a declarat joi, la Viena, ca economia Romaniei a consemnat probabil, in primul trimestru, o crestere economica de 6,3% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

Un ritm de crestere similar pentru perioada ianaurie-martie 2007 a fost estimat recent de catre analistii UniCredit Group.

Romania a avut crestere economica din 2000, dupa o perioada de trei ani de recesiune. Cresterea a fost de 2,1% in 2000, 5,7% in 2001, 5,1% in 2002, 5,2% in 2003 si 8,4% in 2004. In 2006, cresterea economica a fost de 7,7%, in urcare de la 4,1% in 2005.

Citeste si:

Autoritatile romane estimeaza pentru acest an o crestere economica de 6,5%, iar pentru urmatorii doi ani de 6,3% si, respectiv, 5,9%.

Potrivit unui raport al Bancii Mondiale, avansul economic din Romania va incetini in 2007 la 6,2%, iar in urmatorii doi ani la 6%, respectiv 5,8%.

Prognoza Fondului Monetar International privind cresterea economica a Romaniei este mai optimista decit cea a Bancii Mondiale, avansul PIB fiind estimat pentru acest an la 6,5-7%, nivel usor mai ridicat decit cel anuntat la inceputul acestui an si decit potentialul, de 6,25-6,5%.

La inceputul lunii mai, Comisia Europeana a imbunatatit previziunile privind cresterea economica a Romaniei in 2007 si 2008, ritmul prognozat pentru acest an fiind usor mai ridicat decit estimarile autoritatilor de la Bucuresti.