Reducerea treptata a dobanzilor de pe piata monetara va determina populatia sa se reorienteze spre investitii cu un grad de risc superior, cum ar fi actiunile sau fondurile de investitii, se arata intr-un studiu al UniCredit Group.

Fondurile de pensii promit cresteri de 54%

Astfel, vehiculele pe termen lung, in special fondurile de pensii, par a fi sectorul cu cea mai promitatoare evolutie. Potrivit analizei UniCredit Group, activele fonduriilor de pensii private, pilonul II si III, vor inregistra, pana in 2009, o crestere cu 54%, in conditiile in care vor ajunge, anul viitor, la numai 300 milioane euro.

"Fondurile de pensii cu contributie facultativa isi vor putea incepe activitatea in acest an, contributia maxima putand ajunge la 15% din salariul brut. In pofida acestui nivel, fondurile facultative de pensii vor atrage sume mai mici, comparativ cu fondurile de pensii private obligatorii. Analistii Unicredit Group anticipeaza o crestere a activelor fondurilor de pensii, pilonii II si III, cu 54% pana in 2009, in conditiile in care valoarea lor in 2008 va fi de doar 300 milioane euro", se arata in studiul "Avutia si indatorarea populatiei din Romania", realizat de Unicredit Group. De asemenea, fondurile mutuale vor consemna, in urmatorii trei ani, un avans de peste 60% pe an.

Avutia nationala se va reduce la 8% din PIB

Totodata, analistii anticipeaza ca avutia financiara neta a romanilor se va reduce in urmatorii trei ani la 8% din PIB, de la nivelul de 12% din PIB estimat pentru anul trecut, pe fondul dublarii gradului de indatorare a populatiei. Activele financiare pe cap de locuitor se situau la sfarsitul anului trecut, in Romania, la 1.080 euro, in timp ce pasivele erau de 560 euro pe cap de locuitor, ceea ce inseamna ca pozitia financiara neta pe cap de locuitor era de 520 euro, a aratat Rozalia Pal, analistul macroeconomic al Unicredit Romania.

"Daca indicatorul (avutia financiara neta - n.r.) este corectat cu valoarea creditelor pentru locuinte, averea neta corectata este de 863 euro pe cap de locuitor", a spus Pal. Averea financiara neta se calculeaza ca diferenta intre averea financiara (numerar, depozite, participatii, actiuni, plasamente in fonduri mutuale sau fonduri de pensii) si datoriile populatiei (credite ipotecare si de consum, bancare si de la institutii financiare nebancare, si leasing).

Gradul de indatorare ar putea afecta avutia financiara a romanilor

Economistul sef al Unicredit a explicat ca rata dobanzii si cursul de schimb sunt doua dintre riscurile care ar putea afecta averea populatiei. Ea a aratat ca dobanzile isi vor mentine trendul descendent, in special la creditele noi, pe fondul reducerii inflatiei si a primelor de risc, dar si ca urmare a cresterii concurentei din sectorul bancar. Totodata, un alt risc care nu trebuie neglijat este gradul de indatorare a populatiei, analistii Unicredit aratand ca valoarea restantelor este in crestere, insa rata restantelor se pastreaza la un nivel scazut.
"Cresterea creditelor, comparativ cu avutia populatiei, este oarecum ingrijoratoare. Monitorizarea imprumuturilor este foarte importanta, iar bancile trebuie sa fie atente la riscuri, pentru a putea fi asigurata stabilitatea financiara a sistemului", a spus Fabio Mucci, economist al Unicredit Group.

In acelasi timp, gradul de indatorare a populatiei va urca de la 12% din PIB in prezent la 21% din PIB in urmatorii trei ani.

Mucci: Ponderea creditelor ipotecare in PIB va creste in urmatorii ani

El a aratat ca in Europa Centrala si de Est economisirea este caracteristica persoanelor mai in varsta, deoarece populatia cu varste cuprinse intre 25 si 35 de ani investeste, de regula, in cumpararea de locuinte, avand o economisire negativa. "Cred ca si in Romania situatia e cam la fel, insa nu avem date exacte", a spus Mucci. El a mai estimat ca ponderea creditelor ipotecare in PIB va creste in Romania in urmatorii ani, avand in vedere ca nivelul fata de Uniunea Europeana este inca foarte scazut.
"In tarile baltice s-a ajuns aproape de nivelul din zona euro, in doi-trei ani. Daca imprumuturile ipotecare vor continua sa creasca in Romania la fel ca pana acum, se va ajunge la un nivel apropiat de cel din zona euro foarte repede", a mentionat Mucci.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.