Am inceput cu 7 aparate, in urma cu 10 ani, povesteste inginerul George Grossu, directorul firmei. De fapt, au venit subansamblele second-hand din import de la actionarul majoritar, o firma ce detine retele cu mii de aparate in Italia, Spania si Israel. Aici, ele au fost asamblate in atelierul de montaj al firmei. Ulterior, aparatele au fost retehnologizate, iar timpul de executie a scazut de la trei minute la un minut. Afacerea poate fi asadar un exemplu pentru modul in care o firma incearca sa utilizeze cat mai bine resursele.

EXTINDERE. Tocmai in perioada in care firma se dezvolta, iar managerii planuiau o extindere in tara, firma a primit o lovitura grea: fotografiile de identitate au fost preluate de institutiile de stat. Atunci a fost pierduta peste 50% din piata. "Atunci a fost un moment in care am stat cu sufletul la gura, asteptand sa vedem daca meritam sa existam sau nu", isi aminteste Grossu. Acum, compania este din nou in crestere si cauta parteneri locali pentru extindere in tara. "Sunt orase in care se pot monta chiar doua-trei aparate, iar altele in care se poate monta doar unul. In ambele cazuri, intreprinzatorii ar avea un profit bun", estimeaza managerul. Acestia ar putea sa fie chiar someri sau pensionari. "Cheia e sa lucrezi tu insuti, nu sa ai angajati decat daca ai mai multe aparate", spune Grossu. Intretinerea este simpla, iar scolarizarea este oferita gratuit de firma.

OPERATORI. Desi aparatele sunt facute ca sa poata fi folosite de clienti fara nici un ajutor, acestia sunt totusi ajutati de un operator. Oamenii s-ar teme sa foloseasca serviciile, si astfel economia facuta de societate la salarii ar fi insotita de o reducere a veniturilor. Din acest motiv, Grossu prefera sa foloseasca ajutorul uman. In plus, s-a si atasat de angajati si nu vrea sa renunte la ei, motiveaza directorul decizia sa. Sezonul cel mai bun este toamna, atunci cand incep admiterile la facultati. In domeniul automatelor, firma nu are concurenta.

Citeste si:

REORIENTARE SPRE PUBLICUL TANAR
Daca pana acum afacerea a fost construita pe fotografia utilitara, firma face primii pasi spre un nou domeniu, fotografia facuta pentru a fi pastrata ca amintire.

Un aparat care abia a aparut in Occident, dupa cum spune intreprinzatorul, tipareste pe loc fotografii preluate de pe camerele digitale sau de pe telefonul mobil. Pentru primele doua fotografii de format 10x15 cm, facute de un client, costul va fi de 20.000 de lei fiecare, pentru ca urmatoarele sa fie doar 15.000 de lei. Publicul vizat pentru noua activitate este in special cel tanar. Si din punct de vedere al locatiei, firma se reorienteaza. "In mall-uri, n-avem in momentul de fata, pentru ca ei au avut anterior incheiate contracte cu diversi operatori foto carora le-au acordat exclusivitate. In viitoarele mall-uri vom fi insa prezenti cu noile aparate", ne dezvaluie Grossu.