Stencilsurile sint, de fapt, mici imagini (un logo, un slogan, un desen) desenate cu sprayul pe ziduri. Sint facute cu ajutorul unor sabloane din carton sau din plastic care se pun pe ziduri, se coloreaza si lasa in urma o anume imagine.

Base, magazin specializat pe tenisi de skate, si-a scos sabloanele la promovat pe ziduri acum aproape o luna. Mesajul e reprezentat de numele firmei, sub care se afla deviza: "Street, skate, snow".

"E cel mai ieftin mod de a ne promova. Avem un sablon plastifiat, sprayurile si un prieten pe care il platim, care se ocupa de arta. Pina acum am desenat zece, in zona Teatrului National, in Parcul Eroilor, unde se aduna skaterii, si pe magazinul nostru. Aici se invirte publicul nostru tinta", spune Stefan Ciubotariu, unul dintre cei doi asociati ai Base. Firma a investit in stencilsuri sapte sute de lei, in care intra sabloanele din foaie laminata si manopera. Inca cinci sute de lei au fost bagati in sprayuri. "Prin stilul de strada adoptat de magazin si promovarea prin cultura urbana ne apropiem mai mult de clientii nostri", adauga Stefan.

Substance Essential Wear, primul brand romanesc de haine de strada din zona sporturilor extreme, foloseste de patru ani promovarea prin sabloane pentru a fi mai aproape de clienti. "Un stencil e mult mai usor de facut decit un graffiti si il poti desena in mai multe locuri. Este o strategie de marketing necostisitoare, care tinteste spre imaginea firmei", explica Vlad Paunescu, managerul firmei. "Stencilul trebuie sa fie interesant din punct de vedere grafic, sa arate bine.