Valoarea totala a tranzactiilor s-a diminuat cu peste 50%, sub pragul de 10 milioane de euro

Perioada Adunarilor Generale incepe sa-si puna amprenta asupra sedintelor bursiere. Absenta emitentilor din ringul bursier se reflecta, in primul rand, asupra lichiditatii. Astfel, valoarea tranzactiilor perfectate, ieri, la Bursa de Valori Bucuresti, a fost de numai 30,6 milioane de lei (9,1 milioane de euro), la jumatatea celei obtinute cu o sedinta in urma. Numai la categoria I a bursei au lipsit, ieri, zece companii din cele 17 listate.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a crescut ieri, cu 0,17%. Titlurile celor mai lichide companii au acumulat 0,07%, iar indicele BET-FI, care monitorizeaza evolutia celor cinci SIF-uri, s-a apreciat cu 0,75% fata de valoarea inregistrata in sedinta anterioara. "Lichiditatea scazuta din piata s-a datorat atat titlurilor suspendate de la tranzactionare pentru desfasurarea adunarilor generale, cat mai ales starii de asteptare in care se afla investitorii in titlurile societatilor financiare, care au programate adunarile generale la sfarsitul saptamanii", a declarat, pentru NewsIn, Mihail Nedelcu, broker la CEI Group.

Valoarea schimburilor incheiate cu actiunile Societatilor de Investitii Financiare (SIF) a fost, ieri, de peste 22 milioane de lei (6,7 milioane euro) si a reprezentat aproximativ 73% din rulajul total al pietei. Din nou, cele cinci societati au ocupat primele pozitii in topul valorilor de tranzactionare. Cel mai "activ" titlu financiar a fost, ieri, SIF Transilvania (SIF3), cu schimburi de 5,30 milioane de lei. Pe pozitia secunda s-a clasat SIF Oltenia (SIF5), cu tranzactii de peste 5,10 milioane de lei.

Cursul titlurilor SIF 3 s-a depreciat cu peste un punct procentual fata de sesiunea anterioara, pana la cotatia de 3,7000 lei/actiune. A fost, de altfel, singura societate de investitii afectata, ieri, de corectii, celelalte patru incheind pe crestere. Cea mai mare apreciere a revenit titlurilor SIF Banat-Crisana (SIF 1). Ultima tranzactie cu actiuni SIF 1 s-a incheiat la cursul de 3,1400 lei/titlu, in urcare cu 2,26%. "Actiunile SIF-urilor vor fi oprite de la tranzactionare in sedinta de vineri, cand are loc prima convocare la adunarea generala, iar luni si marti sunt zile in care nu se fac tranzactii la BVB, ceea ce va determina aproape o saptamana de oprire a titlurilor SIF", a precizat Mihail Nedelcu.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.