Cathedral Plaza, poate cel mai controversat proiect imobiliar al ultimilor ani, a fost lansat ieri oficial pe piata. Cladirea de birouri, situata in plin centrul Capitalei, bifeaza deja cateva recorduri pe piata autohtona de profil.

Dincolo de inaltimea impresionata a constructiei, peste 75 de metri, Cathedral Plaza se anunta a fi si locatia cu cele mai scumpe chirii din Romania. in conditiile in care pretul lunar pentru un metru patrat de birou de clasa A intr-o locatie deosebita depaseste usor 20 de euro, Daiana Voicu, directorul general al Willbrook Management, spune ca vizeaza un nivel de tarifare superior cotei actuale a pietei. "Nivelul chiriei va fi diferentiat, dar pornind de la nivelul maxim de pe piata. Pot sa spun doar ca va fi cea mai scumpa cladire de birouri din Bucuresti din punct de vedere al chiriei", precizeaza Daiana Voicu.

Cathedral Plaza, o investitie de 38 mil. euro

Un alt aspect inedit al proiectului este si faptul ca este prevazut cu 10 sali de conferinta. "Datorita faptului ca am fost nevoiti sa construim pe mai putin de jumatate din suprafata initiala a terenului, am proiectat o structura inalta, subtire si foarte ingusta. Acesta este unul dintre motivele pentru care costul de constructie este mai mare decat cel de pe piata, ajungand la 38 milioane de euro", a declarat directorul Willbrook Management. Cathedral Plaza va fi ocupat de chiriasi la sfarsitul acestui an. Imobilul este in prezent in faza de finisare. Cele 18 etaje ale sale arunca pe piata aproximativ 15.000 de metri patrati inchiriabili si pune la dispozitia viitorilor locatari circa 250 de locuri de parcare.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.