Administrarea societatilor pe actiuni: controverse si solutii

Intrarea in vigoare, la 1 decembrie 2006, a legii prin care s-a modificat substantial legislatia aplicabila societatilor comerciale parea sa fie un capat de drum. Initiatorii noii legislatii au explicat demersul lor printr-o expresie deja tocita in anii din urma, respectiv cerinta alinierii legislatiei romanesti la acquisul comunitar. Destinatarii legii au privit cu oarecare prudenta acest efort, si nu intamplator Cornel Popa, Avocat asociat la Tuca Zbarcea & Asociatii.

Experiente juridice amare ale trecutului i-au invatat pe oamenii de afaceri ca este mai bine sa existe un cadru legislativ stabil decat sa ai de-a face cu incercari ratate ori intempestive de imbunatatire a legilor existente. Din pacate, cel putin din perspectiva timpului lasat pentru intrarea in vigoare a legii, cei circumspecti au avut din nou dreptate. Astfel, Legea nr. 441/2006 a fost publicata in Monitorul Oficial la 28 noiembrie 2006, intrand in vigoare, conform regulii generale in materie, la trei zile de la publicare. Aceasta in conditiile in care proiectul initial, depus de Guvern la Senat in cursul lunii iunie 2006, prevedea o perioada de intrare in vigoare de 90 de zile de la data publicarii. Poate parea un amanunt minor, dar in acest fel majoritatea societatilor comerciale (cu precadere cele pe actiuni) s-au trezit aproape peste noapte in situatia de a incalca legea.

Tirul criticilor, pe mai multe fronturi

Exemplul care a dat nastere celor mai multe discutii este introducerea interdictiei absolute a cumulului mandatului de administrator cu existenta unui contract de munca. Unii juristi atrageau atentia, cu mai multa vreme in urma, ca de fapt aceasta solutie se impunea, pe cale de interpretare, si sub imperiul legii vechi, care dispunea ca raporturile dintre administratori si societate erau supuse regulilor contractului de mandat.

Lipsa unei prevederi exprese, precum si comoditatea de a apela la contractul de munca (care avea o reglementare mult mai detaliata) a facut insa ca, la nivelul societatilor comerciale, lucrurile sa fie mai degraba amestecate, o larga majoritate a administratorilor avand si contract de munca cu societatea. Era un paradox juridic: administratorul care detinea si calitatea de salariat era, in acelasi timp, si conducator, si subordonat!

Tirul criticilor impotriva noii reglementari nu a intarziat si a fost lansat de pe mai multe fronturi. Cel putin reprosurile cu privire la cele numai trei zile lasate societatilor pentru a intra in legalitate sunt absolut intemeiate. Alte observatii privesc aspecte mai spinoase, cum sunt tipul de contract care trebuie incheiat cu administratorii si - aspect foarte important - tratamentul fiscal al remuneratiilor platibile administratorilor, atat din punctul de vedere al impozitarii veniturilor acestora, cat si al platii diverselor contributii de asigurari sociale, de sanatate si altele similare.

Ceea ce s-a inteles poate mai putin la nivelul majoritatii este ca noua reglementare ofera o flexibilitate mai mare partilor, care au devenit intr-o masura mai larga stapane pe propriul destin. Astfel, administratorii parasesc cadrul stramt si rigid al reglementarilor din dreptul muncii pentru a intra in domeniul dreptului comercial. Contractele pe care le vor incheia de acum cu societatile care ii vor numi ca administratori vor fi contracte de mandat comercial, care pot fi numite, de dragul de a fi mai specific, contracte de management. In comparatie cu ce se intampla in dreptul muncii, reglementarile legale din materia contractului de mandat au numai caracter de principiu. Ele se preocupa mai putin de detalii si lasa partilor interesate libertatea (cu care nu sunt inca obisnuite) de a-si negocia contractele asa cum doresc.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe