Leul tare a coborat inflatia Inflatia anuntata luni de Institutul National de Statistica (INS) este "neasteptat de mica", si considera Dragos Cabat, vicepresedintele Chartered Financial Analyst (CFA), care crede ca la scaderea preturilor produselor alimentare a contribuit intarirea leului, pentru ca o buna parte din produsele alimentare de pe piata romaneasca provine din importuri. "In plus, este o competitie mare, daca s-a ajuns sa se ieftineasca alimentele si iarna. S-ar putea sa fie vorba de competitia externa de pe piata alimentelor, care se vede si pe piata romaneasca", a spus Cabat, pentru NewsIn. "Cred, totusi, ca efectul majorarilor salariale din ultimul timp se va vedea in lunile viitoare, mai ales ca urmeaza noi negocieri salariale".
Economistul sef al ING Bank Romania, Florin Citu, isi explica inflatia redusa din februarie prin aprecierea leului peste asteptari. " Preturile scad din cauza leului tare, iar preturile administrate nu au fost majorate", a spus el. In plus, efectul cresterilor salariale, neresimtit inca, ar putea aparea in ultima parte a anului, deoarece exista o intarziere de trei - patru trimestre in aparitia acestora.
"Poate ca si economia se extinde mai rapid decat ne dam noi seama. Se poate vedea ca un efect al supraincalzirii economiei economiei este scaderea din ultimul timp a calitatii produselor si serviciilor de pe piata, deoarece cererea creste fara a exista o acoperire in productia de bunuri si in oferta de servicii. Romania este o economie in tranzitie care gaseste resurse pe termen scurt pentru a face fata situatiei, insa pe termen mediu si lung supraincalzirea economiei se va vedea in preturi", a mentionat Citu.
Analistii privesc cu suspiciune modul de calcul al inflatiei de catre INS. "in ciuda perfectiunii tuturor elementelor care concura la calcularea preturilor in Romania, exista un element care poate distorsiona datele, si anume informatia primara. Cred ca exista probleme in procesul de culegere si diseminare a datelor, pentru ca ceva nu este in regula", a declarat economistul Florian Libocor.
El considera ca procesul de dezinflatie va continua, dar nu in acest ritm. "Ar mai fi un element care ridica semne de intrebare, si anume impactul cheltuielilor bugetare mari din luna decembrie. Sa cheltuiesti suplimentar 3 miliarde de euro intr-o luna si sa genereze presiuni suplimentare asupra inflatiei de doar 0,2% din noiembrie in decembrie este ciudat", a mai precizat Libocor.
Leul tare a coborat inflatia
Click aici pentru a citi articolul integralClick aici pentru a citi alte articole de pe Wall-Street
Inflatia mica din luna februarie, de doar 0,04%, se explica prin intarirea leului, care a ieftinit alimentele si alte marfuri din import, insa majorarile salariale din ultimul timp vor duce la cresteri de preturi in urmatoarele luni, in cresterea preturilor, sustin analistii.
Sursa: Wall-Street
Wall-Street - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Leul tare a coborat inflatia":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
