Desi nu se afla inca la nivelul pietelor europene, Romania devine tot mai atractiva pentru extinderea afacerilor la cheie, in sistem de franciza. Companii cu renume decid sa-si francizeze afacerea, in contextul in care piata romaneasca de profil are un potential foarte mare de dezvoltare. Potrivit estimarilor reprezentantilor din domeniu, piata afacerilor la cheie va atinge in acest an valoarea de 1,5 miliarde de euro.
2007 pare a fi anul preferat de retailerii straini pentru a-si extinde afacerile in franciza pe piata romaneasca. Bineinteles, un nume de marca pe acest segment ramane lantul suedezilor de la IKEA, ce isi va face intrarea pe piata nationala la 21 martie, prin deschiderea primului magazin in zona Baneasa din Capitala.
Taxa de intrare in franciza, intre 5.000 si 10.000 de euro
Nu numai IKEA a intuit oportunitatile de dezvoltare pe care le ofera piata romaneasca pe partea de retail. Compania Leonidas, numarul unu din punct de vedere al vanzarilor de praline in Belgia, intentioneaza sa se extinda in sistem de franciza. Locatiile vizate sunt suprafetele de 25-30 de metri patrati, din orasele mari, durata contractului fiind de cinci ani. In prezent, numarul de magazine Leonidas in lume se ridica la 2.000, clientela internationala determinand compania ca in perioada 1983-1993 sa deschida doua noi fabrici in Belgia pentru a raspunde cererii in continua crestere.
In plus, francezii de la Lulu Castagnette, companie ce comercializeaza articole de imbracaminte pentru tineri, ar putea fi prezenti pe piata romaneasca prin franciza. Potrivit companiei de consultanta in domeniul francizelor, ThingBig, magazinele Lulu Castagnette ofera insa nu numai articole de imbracaminte, ci si parfumuri si produse cosmetice, costume de baie, ceasuri, articole de birotica sau asternuturi, prin intermediul parteneriatelor cu producatorii.
Trei mari branduri straine tintesc intrarea pe piata francizelor
Retailerii internationali, Leonidas, Lulu Castagnette si Lollipops vor sa isi dezvolte afacerile pe piata din Romania
Sursa: Adevarul
Adevarul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Trei mari branduri straine tintesc intrarea pe piata francizelor":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
