Silvestri: Preturile apartamentelor din Bucuresti a crescut cu peste 300%, din 2003 Cresterile de preturi pentru apartamentele de bloc au fost, in numai trei ani si jumatate, iulie 2003 - decembrie 2006, de peste 300-350 %, in Bucuresti, si de peste 150-250 % in majoritatea municipiilor din Romania si asta din lipsa de implicare a autoritatilor, sustine Artur Silvestri, profesor de gestiune imobiliara si si expertiza patrimoniala.

Potrivit acestuia, situatia este unica in Europa in ultimii 15, iar un fenomen asemanator este putin probabil sa se produca. �Aceasta 'scumpire' a depasit cele mai intense 'scumpiri' europene posibile si ar fi socante si pentru un parizian care acum zece ani a platit pentru un apartament foarte aspectuos cam 600.000 de franci iar astazi l-ar putea vinde tot cu 600.000, dar in euro, adica de patru ori si jumatate mai mult. La noi insa, aceste sporuri s-au produs accelerat intr-o perioada de trei ori mai scurta�, a mai precizat Artur Silvestri in �Monitorul Imobiliar�.

"Lipsa de implicare a autoritatilor fara nici un fel de orientare de viitor explica insa totul. Daca ar fi existat strategii de dezvoltare a pietiei de locuinte ieftine si daca ar fi existat interes pentru completarea ritmica a ofertei, acest dezechilibru cu consecinte pe termen lung nu s-ar fi produs ori s-ar fi putut tempera", a mai declarat analistul.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.