"Din datele primite de la ANRE si OPCOM, in utilmii doi ani s-a exportat 8-10% energie electrica. Dupa punerea in functiune a reactorului 2, probabil exporturile vor ajunge la 18%", a spus ministrul economiei.Intrebat cum comenteaza posibilitatea ca Electrica sa importe energie din Republica Moldova, Vosganian a afirmat ca el spera ca Electrica "sa ramana un furnizor important pe piata din Romania".

Potrivit ministrului, obligatia sa este doar de a se asigura ca productia de energie electrica este sufucienta pentru ca in tara sa fie asigurata alimentarea tuturor consumatorilor de electricitate, informeaza NewsIn. Potrivit datelor furnizate de Electrica, in urma cu o saptamana, societatea are in vedere importuri de electricitate, daca nu va reusi sa cumpere energie de pe piata interna la preturi competitive si nu exclude posibilitatea de a rezilia mai multe contracte de livrare catre consumatori eligibili.

Acoperirea deficitului de energie pe care Electrica il va inregistra de la 1 aprilie, cand ii expira contractele incheiate direct cu producatorii prin ordin al ministrului economiei, s-ar putea face "in principiu" de pe piata interna, daca vor exista oferte, informeaza compania de electricitate.

"Electrica are in vedere si importuri de energie, pentru care analizam diferite variante", spun reprezentantii furnizorului si distribuitorului de electricitate. Intrebati daca este posibil ca dupa 1 aprilie sa renunte la o parte din clienti, din cauza lipsei de energie, responsabilii companiei spun ca acest lucru se poate intampla, dar sustin ca este posibil si ca alti noi consumatori sa aleaga Electrica drept furnizor. Potrivit Electrica, rezilierea contractelor incheiate cu societatile comerciale se poate face numai "in conditiile notificarii si respectarii termenelor de anulare". Ministerul Economiei si Comertului (MEC) nu va prelungi ordinul prin care Electrica achizitioneaza direct electricitate de la producatori, a declarat, recent, ministrul economiei si comertului, Varujan Vosganian.