Vanzarile de snack-uri vor fi mai mari cu cel putin 15% 4.600 de tone de chips-uri au mancat romanii anul trecut

Snack-urile si dulciurile castiga teren in defavoarea ciorbei si a tocanitei romanesti. Principalul motiv al schimbarii preferintelor romanilor in acest sens il constituie lipsa de timp a consumatorilor.

Astfel, in fiecare an, mii de tone de biscuiti, saratele si floricele de porumb sunt consumate. Piata acestora se situeaza anual la nivelul sutelor de milioane de euro.
Anul acesta vanzarile de snack-uri vor fi mai mari cu cel putin 15%, potrivit estimarilor companiilor producatoare.
Printre preferatele romanilor se numara biscuitii sarati si chips-urile, care ocupa o pondere de aproape 55% din totalul vanzarilor.

40 de milioane de euro, anual, pe chips-uri

La nivelul anului trecut, s-a inregistrat un consum total al romanilor de peste 4.600 de tone de chips-uri, cu 35% mai mult comparativ cu anul 2005.

Piata de profil se situeaza anual la aproape 40 milioane de euro. Avand in vedere ritmul de crestere al consumului de chips-uri, acesta l-ar putea ajunge pe cel al Greciei, unde, anual, este consumat un kilogram si jumatate de chips-uri pe cap de locuitor.

Nici consumul de covrigei sarati nu este ocolit de romani. Astfel, potrivit unui studiu realizat de compania AC Nielsen, in prima jumatate a anului trecut, covrigeii sarati s-au situat pe locul trei in topul preferintelor romanilor si au o pondere de 28% din totalul vanzarilor de snack-uri. Sticks-urile sunt pe ultimul loc printre preferintele consumatorilor romani.

Romanii se indulcesc cu napolitane si biscuiti

In ceea ce priveste dulciurile, romanii situeaza in topul preferintelor napolitanele si biscuitii dulci. In fiecare an, romanii mananca peste 10 mii de tone de napolitane, din care aproximativ 70% sunt fara glazura. Totodata, romanii mai consuma anual apoape 6.000 de tone de biscuiti, cei mai iubiti biscuiti fiind cei cu crema. Piata biscuitilor este cotata la peste 50 de milioane de euro. In perioada imediat urmatoare, vanzarile de snack-uri si dulciuri vor creste, in special fiindca acestea se gasesc in vitrinele tuturor magazinelor alimentare. Cel mai adesea, romanii isi cumpara aceste produse de la magazinele alimentare mici, hipermarketuri si chioscuri.

Desi 4.600 tone de chips-uri pare o cantitate impresionanta, surse din piata sustin ca romanii consuma mai putine chips-uri decat polonezii, grecii sau germanii. Primul loc la consumul de chips-uri in Europa este ocupat de Anglia.

Producatorii de chips-uri profita din plin de acest ritm de crestere al consumului si incearca pe cat posibil sa-si diversifice gama de produse si sa aiba un brand cat mai atractiv.

In ultimul timp, pe langa imaginea brandului creata prin comunicare, consumatorii au inceput sa tina cont si de calitatea chips-urilor, daca sunt din cartofi sau nu. Romanii care locuiesc la oras sunt principalii consumatori de chips-uri, iar dintre acestia tinerii sunt cei care scot cei mai multi bani din buzunar pentru a cumpara chips-uri.
Volumul vanzarilor este insa determinat, in mare masura, si de veniturile consumatorilor - cei cu venituri mici nu prea isi permit sa cumpere chips-uri din cartofi si atunci cumpara snack-uri sau palete din fulgi de cartof.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.