BRD-Groupe Société Générale a fost cea mai populara banca in 2006, potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piata IMR&C Group. La intrebarea "In ce institutii bancare din Romania aveti incredere?", BRD a fost mentionata de 462 dintre respondentii esantionului, banca intrunind astfel 30,6% dintre raspunsurile spontane. Pe locul secund, cu 390 dintre raspunsuri (25,8% din mentiunile spontane) se afla BCR. Acelasi studiu, realizat in anii anteriori, arata ca, desi a ocupat in 2005 si 2004 locul 1, BCR a scazut semnificativ intr-un interval de doi ani cu peste jumatate, de la 51,5% in 2003 la 29,7% in 2005.

"Dezvoltarea intreprinsa in 2006, prin deschiderea a aproape 300 de noi unitati, pentru a ajunge la un total de peste 600, a contat si ea, probabil, in mare masura, la construirea acestei imagini a BRD’’, spune Patrick Gelin, presedinte-director general, BRD-Groupe Société Générale.

BCR contraataca

Replica Bancii Comerciale Romane la adresa acestui sondaj nu a intirziat sa apara. Astfel, Cornel Cojocaru, purtator de cuvint al BCR, afirma ca nu se poate face un comentariu pertinent fara a cunoaste intregul studiu. "Rezultatele sint irelevante pentru nivelul intregii tari", sustine acesta. Cojocaru afirma ca, in ceea ce priveste bancile, increderea se reflecta in special in zona depozitelor. "Acolo se manifesta nivelul emotional al consumatorului. Aici, BCR are o dinamica foarte buna si cea mai mare cota de incredere in general", spune el. "Ne-am consolidat cotele de piata inregistrind cresteri pe majoritatea segmentelor de servicii, ceea ce arata increderea de care se bucura banca noastra si subsidiarele sale.

Awareness-ul este indiscutabil, la nivelul Superbrands (n.red. - organizatie internationala independenta care actioneaza ca arbitru al brandurilor), BCR aflindu-se printre primele marci din Romania. Totodata, BCR este a doua cea mai valoroasa marca - evaluata la 335 de milioane de euro - potrivit Roland Berger Strategy Consultants", concluzioneaza purtatorul de cuvint al BCR.