Consumul de produse ecologice in Romania a inregistrat o crestere, in ultimii doi ani, desi acestea sunt, in medie, cu 20-40% mai scumpe decat cele traditionale

Potrivit unui studiu realizat anul trecut de International Trade Center si de CNUCED/OMC la Geneva, agricultura ecologica se va dezvolta in tarile in care partea de piata a produselor ecologice este sub 1 la suta, categorie unde intra si Romania.

In Strategia Nationala de Export 2005-2009 se precizeaza ca fermele ecologice reprezinta un nou sector in Romania, tinand cont de faptul ca tara noastra beneficiaza de conditii corespunzatoare pentru a promova agricultura ecologica precum solul fertil si productiv si lipsa unui impact negativ ca acela din tarile dezvoltate din cauza folosirii substantelor chimice si a tehnologiilor aferente.

Romania nu se poate lauda momentan cu cifre importante pe segmentul ecologic in ba-lanta de exporturi, dar poate cunoaste un reviriment important, cu atat mai mult cu cat Comisia Europeana a cerut Romaniei sa dezvolte agricultura ecologica, oferind chiar si fonduri in acest scop prin Fondul European de Dezvoltare Rurala. Produsele ecologice cultivate cu preponderenta in tara noastra sunt cerealele, plantele oleaginoase, fructele de padure, legumele si fructele, dar din 2006, Romania a mai produs si paine, ulei de floarea-soarelui, bauturi din soia, suc de mere, ceaiuri medicinale.

Executivul a modificat HG nr. 1268/2006, prin care se acorda sprijin financiar, pentru producatorii de legume si fructe proaspete, destinate industrializarii. Astfel, subventia s-a marit de la sapte milioane la 17,9 milioane lei (noi). Luarea deciziei a fost determinata de situatia contractelor incheiate intre producatori si fabricile de prelucrare, care prevad livrarea unor cantitati mai mari de fructe si legume, decat cele aprobate initial.

De asemenea, hotararea adoptata de Guvern stabileste ca directiile judetene pentru agricultura si dezvoltare rurala predau sucursalelor judetene ale Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura, prin proces verbal de predare-primire, contractele incheiate cu solicitantii sprijinului financiar, pentru unele legume si fructe proaspete, destinate prelucrarii industriale.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.