Bancherii, liberi in stabilirea avansului la credite Noul proiect de regulament privind creditele destinate persoanelor fizice, propus de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si aflat in dezbatere publica, ar permite bancilor sa stabileasca singure avansul pe care il cer clientilor, in functie de propriile calcule, a spus Radu Gratian Ghetea citat de NewsIn.

"In proiectul de regulament nu se mai cer avansuri pentru creditele acordate pentru populatie, dar chiar daca va fi aprobat in aceasta forma, asta nu inseamna ca nici o banca nu va mai cere avans. Chiar inainte ca BNR sa introduca restrictii cu privire la avansul minim de 25% pentru creditele ipotecare, bancile aveau plafoane de creditare mai mari sau mai mici decat cel introdus de banca centrala. Unele acceptau sa finanteze 65 altele 85% din ce voia sa cumpere clientul, in functie de gradul de prudenta pe care il aratau bancile", a declarat, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Gratian Ghetea.

El a mentionat ca nu e obligatoriu ca toate bancile din Romania sa renunte la perceperea unui avans la acordarea creditelor catre populatie. Decizia va fi luata, insa, de fiecare banca in parte dupa propriile sale analize.

"Daca vor hotari sa ceara un avans mai mare de 25%, nu e nici o problema, pentru ca legea permite acest lucru si in prezent, dar bancile ar putea hotari, in urma analizelor, sa micsoreze avansul de la 25% la 15% , sa zicem, sau chiar sa-l elimine. Gradul de indatorare ramane, insa", a explicat Ghetea.

El a mai spus ca aceasta propunere a bancii centrale vizeaza, probabil, aducerea bancilor comerciale din Romania la acelasi nivel cu celelalte banci din Uniunea Europeana, odata cu aderarea tarii noastre de anul viitor. El a mentionat, insa, ca si in Uniunea Europeana exista banci care au plafoane de acordare a creditelor.

BNR a publicat noul proiect de regulament privind creditele destinate persoanelor fizice pe pagina sa de internet, care nu mai prevede obligativitatea bancilor de a cere un avans de cel putin 25% din valoarea imobilului vizat la imprumuturile imobiliare. Proiectul se afla in dezbatere publica pana pe data de 11 ianuarie 2007.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.