BNR nu va mai avea atributii de control in acest sens. Actuala lege este destul de ambigua

Prevederile actuale ale Legii Dobanzii Anuale Efective nu precizeaza in mod clar carei autoritati ii revin atributiile de control. Potrivit actului legislativ atat Autoritatea pentru Protectia Consumatorului cat si Banca Nationala pot interveni in supravegherea si sanctionarea bancilor. In acest context se impune o delimitare mai clara a atributiilor.

"Speram ca anul viitor sa modificam legea pentru a avea drepturi mai ample. Banca Nationala vrea sa se retraga din lege", a declarat, ieri, Irina Vasile, consilier al Autoritatii Pentru Protectia Consumatorului, in cadrul conferintei Barometrul Financiar organizata de Curierul National in parteneriat cu Finzoom. Dobanda Anuala Efectiva reprezinta costul total al unui credit si include pe langa rata dobanzii si celelalte comisioane si taxe asociate, care sunt platite de beneficiarul creditului pe toata durata perioadei de rambursare. Bancile sunt obligate prin lege sa calculeze si sa afiseze DAE pentru produsele de credit oferite.

Romanii ezita sa ia masuri

Mentalitatea sau frica de repercusiuni ii impiedica romani sa reclame abuzurile institutiilor de credit in privinta DAE. la nivelul anului 2005 institutia a primit doar 10 reclamatii privind problemele care apar la ghiseele bancilor. "Nu pot sa va dau un numar al reclamatiilor insa pot sa va spun ca referitor la DAE nu prea exista asa ceva", a spus Irina Vasile. Reprezentantii societatii civile gasesc si o explicatie.

"Romanii au carente serioase de educatie financiara. Ar trebui pornita o campanie reala de informare a consumatorului", explica Sorin Mierlea, presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Produselor si Serviciilor din Romania.
Acesta a adaugat ca desi asociatia pe care o reprezinta primeste zilnic sesizari foarte putini oameni duc pana la capat demersul. "Primim foarte multe e-mailuri dar peste 80% dintre reclamatii dispar atunci cand trebuie prezentate actele", spune Mierlea.

Reclamatiile merg la CNA

O parte a campaniilor publicitare dezvoltate de banci in mediul audiovizual contineau mesaje incorecte care incalcau legile audiovizualului. Organismul de reglementare in acest domeniu a luat unele masuri care merg pana la interzicerea difuzarii spoturilor cu pricina. Desi evita sa sesizeze Protectia Consumatorului romanii asalteaza Consiliul National al Audiovizualului cu reclamatii.

"Am luat primele masuri la sesizarile oamenilor. Ne-am lamurit cand am primit primele reclamatii. Apoi a inceput sa curga cu sesizari", a declarat Serban Pretor, reprezentant al CNA. Pretor spune ca cei care au creat reclamele au o capacitate remarcabila de a face prezentari intr-un mod in care nu puteau fi acuzati. Cea mai utilizata metoda este afisarea dobanzii cu litere foarte mari in centrul ecranului. Comisioanele si DAE erau trecute in subsolul imaginii cu litere foarte mici, aproape ilizibile. "Desi mai exista unele scapari lucrurile s-au indreptat", a conchis Pretor.

Conso perfectioneaza modul de calcul al DAE

Conso.ro perfectioneaza modul de calcul al DAE personalizata, care tine acum cont atat de dobanda aplicata ulterior la creditele cu dobanzi fixe pe 1-5 ani, cat si de asigurarile de viata si imobil, anunta un comunicat al publicatiei electronice. Acest aspect este deosebit de important in actualul context al pietei bancare. Tot mai multe banci lanseaza credite ipotecare si imobiliare la dobanzi foarte mici, valabile insa doar 1-5 ani.

Cum creditele pentru locuinte se acorda pe perioade de pana la 30 ani, singurul mod de a compara corect costul acestor credite este de a tine cont si de dobanda aplicata ulterior. De regula, aceasta este cu cateva procente mai mare decat dobanda aplicata initial. O alta noutate adusa de Conso in calculul DAE personalizata este includerea primelor de asigurare de imobil si de viata. Acestea sunt stabilite de societatile de asigurare in functie de o serie de factori. In cazul asigurarilor de viata, acestea depind in principal de varsta si sex, in timp ce la asigurarile pentru imobil - de tipul constructiei, anul constructiei si zona de risc. In plus, bancile agreeaza mai multe societati de asigurare, care au cote de prima diferite.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.