Achizitiile din bani publici cu o valoare de pana in 5.000 de euro de bunuri sau servicii pot fi facute on-line, prin intermediul unui catalog electronic, pus la dispozitie prin Sistemul Electronic de Achizitie Publica (SEAP), potrivit unei decizii a Guvernului

Transmiterea spre publicare in Sistemul Electronic de Achizitie Publica a anunturilor de intentie, de participare si atribuire a contractelor de achizitie publica se va putea realiza numai prin completarea unor formulare si numai de catre autoritatile contractante care sunt inregistrate in SEAP.

Incepand cu 1 ianuarie 2007, publicarea anunturilor de intentie, participare si de atribuire se va face in principal in Sistemul Electronic de Achizitii Publice disponibil pe internet, astfel incat anunturile sa fie accesibile in mod gratuit si nerestrictionat tuturor operatorilor economici de pe piata. Operatorul Sistemul Electronic de Achizitii Publice are obligatia de a asigura oricarui operator economic inregistrat in Sistem accesul liber la informatiile privind atribuirea contractelor.

In cazul in care un operator economic inregistrat in SEAP incalca normele si procedurile de utilizare si securitate ale Sistemului Electronic de Achizitii Publice, dreptul acestuia de a participa la procedurile de atribuire prin acest sistem poate fi suspendat pentru o perioada de maximum doi ani.

Operatorii economici inregistrati in SEAP care participa la o procedura de atribuire a unui contract, trebuie sa plateasca operatorului Sistemului un tarif de maximum 20 de lei plus TVA, pentru fiecare procedura, informeaza NewsIn.

De asemenea, orice autoritate contractanta care atribuie un contract prin SEAP trebuie sa plateasca operatorului Sistemului un tarif de utilizare, care poate avea valori intre cinci si 80 de lei plus TVA, pentru fiecare procedura, in functie de numarul procedurilor si de tipul acestora.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.