Un magazin de tip Plafar, amplasat intr-o zona aglomerata, poate aduce un profit de doua ori mai mare decat unul alimentar, de aceleasi dimensiuni, situat intr-o zona similara. Cu o investitie de minimum 25.000 de euro, o astfel de afacere poate ajunge la o rata a profitabilitatii de pana la 40% pe an, in conditiile in care suma alocata initial pentru deschiderea businessului se recupereaza in doi-trei ani.

Un spatiu de minimum 20 de metri patrati, doi vanzatori, ceaiuri de toate felurile, reclama mare si luminoasa la intrare, si o pozitionare foarte buna a magazinului pot face businessul cu produse din plante unul extrem de profitabil. Statisticile arata ca unul din doi romani beau ceai in fiecare zi. Vara insa, consumul se reduce destul de mult in favoarea ceaiurilor reci imbuteliate.

"Ceaiurile cu efecte terapeutice se vand bine tot anul, insa iarna vanzarile pe acest segment explodeaza", spune Constantin Enache, proprietarul a doua magazine de plante din Capitala. El spune ca un "plafar" este profitabil atunci cand pe rafturi ai la vanzare de la ceai de galbenele, pana la sampon de urzica, untul pamantului, ierburi aromate, siropuri si produse apicole. "Nu poti vinde tei, menta si coada soricelului si sa te astepti sa ai si profit. Aceste produse se gasesc in orice supermarket", a mai adaugat Enache.

Citeste si:

Cristina Marin, proprietara unui alt magazin specializat din Bucuresti sustine insa exact contrariul. "Oamenii nu intra intr-un plafar decat daca au nevoie de un ceai medicinal. Daca vor ceaiuri de fructe sau miere de albine, le pot achizitiona de la supermarket.

Primul si cel mai dificil obstacol pe care il intalnesti atunci cand incepi acest business este gasirea unui spatiu care sa-ti asigure un numar mare de clienti pe zi. Pozitionarea magazinului intr-o zona cu vad (la parterul unui bloc, in incinta unei piete sau a unui hipermarket) este foarte importanta. "Pietele agroalimentare reprezinta cea mai buna alegere, pentru ca publicul-tinta al magazinelor de produse din plante, format din cumparatori de peste 45 de ani, il gasesti, de obicei, in aceste locuri", considera Constantin Enache.

Nu este foarte avantajos sa alegi centrul orasului, pentru ca aici chiria este foarte scumpa. Spre exemplu, in orasele mari, tarifele pentru un spatiu comercial sunt pana la 1.000 de euro pe metrul patrat pe an. Produsele din plante au un termen de garantie foarte mare, deci aprovizionarea poate fi facuta o data la 2-3 luni. Astfel, banii nefiind rulati lunar, trebuie gandita bine strategia de achizitie a marfii.