Lipsa unui sistem performant de instruire si salariile neatractive au dus la un gol urias in domeniul ospitalitatii

Orice hotel de cinci stele ar trebui sa aiba 1,5 angajati pe camera pentru a oferi servicii de calitate, iar unul de patru stele, un angajat pe camera. "Pentru a atinge standardele de cinci stele, trebuie sa ai in medie intre 1,3 si 1,5 angajati pe camera", ne-a explicat Andreea Cristoforidis, PR Manager al hotelului Intercontinental Bucuresti.

Problema este ca oferta de munca este mult subdimensionata in raport cu nevoile de recrutare, potrivit datelor furnizate de Federatia Industriei Hoteliere din Romania (FIHR). "Romania duce lipsa acuta de personal profesionist in industria ospitalitatii", ne-a declarat Mihai Rijnita, secretarul general al FIHR. Totodata, in industria ospitalitatii exista inca diferente foarte mari intre pachetele salariale oferite angajatilor adusi din afara si cele ale personalului autohton. Spre exemplu, daca un buca-

tar-sef strain poate spera la un salariu de aproximativ 8.000 de euro, unul autohton va trebui sa se multumeasca doar cu cel mult 5.000 de euro.

Personal fara studii in domeniu

Desi este in plina dezvoltare, piata hoteliera din Romania nu are personal suficient, iar cel existent nu este bine pregatit, potrivit expertilor in domeniu. "Dupa 1990, toti cei care stiau cu adevarat aceasta meserie au plecat afara, din cauza salariilor prea mici din Romania. Astfel ca au ramas foarte putini dintre cei care stiu cu adevarat sa practice meseria de camerist, receptioner, bucatar sau chelner al unui hotel", crede Mihai Rijnita, secretarul general al Federatiei Industriei Hoteliere din Romania (FIHR).

Potrivit acestuia nu este suficient sa termini un liceu pentru a te numi expert in acest domeniu. "Este o meserie in care ai nevoie de abilitati. De exemplu, tot mai multi manageri de hotel cauta sa angajeze bucatari scoliti, pe motiv ca mincarea face 50% din stelele unui hotel. Toti cei care sint angajati intr-un hotel ar trebui sa faca cursuri de perfectionare, pentru a putea practica profesionist aceasta meserie", ne-a explicat Mihai Rijnita.

Totodata, expertii spun ca, in primul rind, calitatea unui hotel este data de dotarile acestuia, dar si de pregatirea si de numarul angajatilor. "In orice hotel, personalul trebuie sa fie suficient, nici prea mult, dar nici prea putin. Nu exista o norma, insa in functie de gradul de ocupare a hotelului si de cererile clientilor, managerul trebuie sa asigure personalul", ne-a explicat Mihai Rijnita.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.