Presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului Teodor Atanasiu nu sustine initiativa predecesorului sau de a modifica legea privatizarii prin care urmau sa fie sterse datoriile unor societati de stat in schimbul unor investitii echivalente in cuantum facute de cumparatori

"Nu va trece o asemenea lege, care sa prevada stergeri de datorii. Trebuie sa ne adaptam practicii europene care nu accepta astfel de metode, nici Consiliul Concurentei nu isi va da acordul pentru o astfel de modificare", a precizat Atanasiu pentru NewsIn.

Fostul presedinte al AVAS, Razvan Orasanu declara ca intentiona sa introduca o prevedere in legislatia privatizarii prin care sa poata fi sterse jumatate din datorii daca viitorii cumparatori ai companiilor investeau echivalentul sumei datorate care a fost anulata.

In schimb, Atanasiu a spus ca va promova alte modificari ale legislatiei. "Vrem sa acceleram procesul de privatizare, sa reducem birocratia. De exemplu, ne-am propus ca, in cazul in care un ofertant calificat pe primul loc renunta dintr-un motiv sau altul, sa putem trece la negocierea cu cel de-al doilea calificat", a explicat presedintele AVAS.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.