In cazul in care salariatii BCR aleg cea mai rapida varianta, care este insa si cea mai ieftina, vind cu 6,5 euro o actiune pe care acum doi ani au dat 25 de centi.

Erste Bank a facut ieri o oferta de cumparare a celor 8% din actiunile BCR aflate in posesia salariatilor bancii romanesti, propunindu-le acestora doua variante: vinzarea actiunilor cu plata pe loc sau transformarea lor in actiuni Erste.

In primul caz, banca austriaca ofera persoanelor fizice care detin actiuni BCR un pret de 6,5 euro pe actiune, adica pretul cu care austriecii au cumparat pachetul majoritar al BCR de la stat minus 15% prima de control platita statului. Erste se ofera sa plateasca fie in euro, fie in RON, la alegerea salariatului. In al doilea caz, salariatilor li se ofera posibilitatea sa primeasca actiuni Erste Bank in schimbul actiunilor BCR detinute, in raport de sase la unu - o actiune Erste pentru sase actiuni BCR. Cei care aleg o astfel de varianta au si posibilitatea sa vinda imediat catre Erste Bank pina la jumatate din actiunile Erste nou-dobindite la un pret ferm de 45,9 euro. Cei care aleg aceasta varianta trebuie sa stie insa ca nu au voie sa vinda pe piata actiuni Erste timp de un an.

Citeste si:

Variantele de cistig

In 2004, celor aproximativ 13.000 de salariati si pensionari ai BCR li s-a vindut 8% din capitalul bancii, la un pret de 10.350 de lei vechi actiunea, cu 350 de lei mai mult decit valoarea nominala. La un curs mediu in 2004 de 40.500 de lei vechi pentru un euro, inseamna ca salariatul BCR a platit, acum doi ani, 25,5 centi pe o actiune. Asadar, in varianta in care accepta sa primeasca bani pe actiunile Erste, ar primi de 25 de ori mai multi bani. Adica, in doi ani, au avut un profit de 2.400%, in euro.