Grupul italian Pirelli a inaugurat ieri la Slatina, o unitate de productie care va ajunge sa realizeze, anual, 4,5 milioane de anvelope pentru masini de teren, in urma unei investitii totale de 170 milioane euro, potrivit oficialilor Pirelli

Noua fabrica se adauga complexului industrial unde se mai afla uzina de cord metalic a Pirelli, complex care se intinde pe o suprafata totala de 50 de hectare si care va avea, pana la finalul anului 2006, 770 de angajati, din care 450 vor lucra la fabrica de anvelope proaspat inaugurata.

Pana la finele anului, fabrica va produce 300.000 de anvelope, iar in 2007 productia totala de anvelope va ajunge la doua milioane de unitati.in anii urmatori, fabrica va ajunge la un numar de 1.000 de angajati, care vor produce 4,5 milioane de anvelope pe an, sustin oficialii companiei. Pirelli va exporta 90% din anvelopele produse in Romania, la Slatina, au mai precizat oficialii Pirelli, citati de NewsIn.

Pirelli a deschis, acum doi ani, in Romania, o fabrica de cord metalic pentru anvelope, la care Pirelli detine 80% din actiuni, restul de 20% apartinand grupului german Continental Automotive. Pirelli a inceput productia de anvelope in 1902, iar in prezent detine 24 de fabrici in 12 tari ale lumii.

Productia ar putea creste pana la 10 milioane de anvelope anual

Pirelli ar putea produce dupa 2008 zece milioane de anvelope anual la fabrica inaugurata la Slatina, daca piata va cere acest lucru. Fabrica nou-deschisa ar trebui sa produca 4,5 milioane anvelope in 2008, sustin reprezentantii grupului Pirelli. Pentru a putea produce cat au prevazut oficialii Pirelli trebuie sa investeasca 70 milioane euro, insa italienii sustin ca "nu exista o limita maxima".

"Trebuie sa tinem cont de piata, de reactia ei la produsele noastre si evident de cerere (...) E prea devreme sa pot spune ce va urma, astazi abia am deschis fabrica, insa capacitatea maxima de productie este 10 milioane de anvelope anual", a spus directorul executiv al Pirelli Tyre Romania, Enrico Malerba.

Guglielmo Fiocchi, country-manager Pirelli Romania, a spus ca fabrica este gandita pentru aceasta cifra de productie din punct de vedere al suprafetei, al utilitatilor si al infrastructurii. Italienii nu au precizat ce investitie ar fi necesara pentruu extinderea productiei

Constructia fabricii care se intinde pe 60.000 de metri patrati a inceput in aprilie 2005, iar productia de proba a debutat in luna martie a acestui an. Pana la sfarsitul lui 2006 fabrica va produce 300.000 de anvelope pentru automobilele marcilor BMW, Daimler-Chrysler, Jaguar si altele, iar la anul productia va atinge 2 milioane de unitati, urmand ca in 2008 sa ajunga la 4,5 milioane.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.