Indiferent ca este vorba despre bere, vin sau spirtoase, consumul de bauturi alcoolice din Romania inregistreaza un plus de cel putin citeva procente in fiecare an. Lider atit din punctul de vedere al cresterii, dar si al consumului total este de departe berea, urmata de vin si de spirtoase. Din datele patronatelor de profil, luind in calcul consumul de bere, vin si spirtoase, dar si autoconsumul in cazul bauturilor cu multe grade, reiese ca anul acesta romanii vor cheltui in jur de 2,3 miliarde de euro pentru a-si satisface pofta de bautura.

74 de litri de bere la fiecare om

Din ultimele informatii date publicitatii de Asociatia Berarilor din Romania, anul acesta se estimeaza ca piata de profil va creste cu pina la 16 milioane de hectolitri fata de anul trecut, consumul pe cap de locuitor ajungind astfel la 74 de litri. In prima jumatate a acestui an, piata a ajuns la 7,8 milioane de hectolitri, cu 16% mai mult decit in perioada similara a anului trecut. Valoric, aceasta inseamna ca anul acesta romanii vor cheltui in jur de 700.000 de euro pe bere.

Cea mai mare crestere a fost inregistrata de berea la PET- la ora actuala plasticul detine o cota de 38% din totalul vinzarilor de bere de la noi din tara. La nivelul anului trecut, berea la sticla reprezenta 54,5% din consum, iar cea la cutie 7,8%.

Citeste si:

Vin de 400 de milioane de euro

In materie de vin, romanii nu sint nici mari fani precum francezii sau italienii, care beau in medie in jur de 60 de litri intr-un an, dar nici printre ultimii din Europa la consum. Cu un consum mediu de 27 de litri pe cap de locuitor, conform Institutului National de Statistica, Romania se situeaza undeva la mijloc in topul consumatorilor de vin din Europa. "Datele de la statistica indica atit consumul din retail, cit si pe cel din productia proprie. Producatorii estimeaza ca un roman bea intr-un an in jur de 3 sticle de 0,75 litri si tot atitea sticle de doi litri. Se consuma in jur de 65 de milioane de sticle la trei sferturi si 80 de milioane de unitati in cazul recipientelor de tip PET’’, ne-a declarat Ovidiu Gheorghe, director general la Patronatul National al Viei si Vinului (PNVV), care a luat in calcul doar vinul imbuteliat. Acesta a facut calculul la un pret mediu de 12 lei pentru o sticla de trei sferturi si de 8 lei pentru un PET.

Trend usor ascendent

Piata vinului s-a dovedit a fi de-a lungul anilor destul de stabila, inregistrindu-se o usoara crestere de la an la an. Cu toate acestea, previziunile PNVV facute in 2003 se pare ca nu se vor indeplini. "Acum trei ani am previzionat ca in 2010 consumul de vin pe cap de locuitor din Romania va fi de 50 de litri. Nu cred insa ca vom ajunge la aceasta valoare", a mai spus Gheorghe. "Consumul este in usoara crestere. Este vorba despre un plus de 10-15 procente in fiecare an", ne-a declarat si Basil Zirnoveanu, presedintele Organizatiei Nationale Interprofesionale Vitivinicole.