Cotatiile ridicate ale barilului de petrol din ultimele doua luni au generat o serie de discutii privind o eventuala majorare a preturilor la carburanti.

Principalii actori de pe piata romaneasca, dar si analistii economici au prevestit o crestere iminenta a preturilor, in preajma alegerilor prezidentiale si parlamentare. Dar, in ultimele zile, cotatia titeiului a scazut, oprindu-se undeva in jurul a 46-47 de dolari barilul. Seful grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, a anuntat ieri, cu ocazia inaugurarii Centrului de Comanda la Rafinaria Petromidia, ca, "daca pretul titeiului va ramane la acest nivel, nu va fi nevoie de cresterea preturilor la combustibili". In legatura cu paralelismul care se face intre cazurile RAFO si Petromidia, Dinu Patriciu declara: "Sunt doua situatii complet diferite, de aceea ma simt jignit de aceasta comparatie".

Intrebat daca prevede o eventuala scadere a preturilor la combustibili, Patriciu a spus ca nu poate preciza care va fi cotatia peste o anumita perioada. "Nu pot sa va spun cat va fi pretul titeiului peste o zi, o saptamana sau o luna. Cu cele mai multe sanse de a fi realist, va pot spune ca preturile la benzina si motorina vor ramane neschimbate. Ne propunem ca saptamanal sa adaptam preturile produselor la cotatia titeiului". De asemenea, Patriciu este de parere ca in doua-trei saptamani Petrom va fi preluat de OMV, ceea ce inseamna ca piata a devenit libera.

In legatura cu paralelismul care s-a facut in aceste zile intre RAFO si Petromidia, privind stergerea datoriilor, Dinu Patriciu a tinut sa precizeze ca intre cele doua cazuri nu exista nici o similitudine: "Traim in doua lumi absolut diferite, noua nu ni s-a dat nimic, nu am fost privilegiati, am acceptat sa platim datoriile de dinainte de privatizare, plus penalitatile si dobanzile aferente" a spus Patriciu, adaugand ca se simte jignit de aceasta comparatie intre situatia de la RAFO si cea de la Petromidia.

33 milioane de dolari pentru modernizarea Petromidiei

Procesul de modernizare a rafinariei de la Petromidia a inceput in urma cu doi ani si a fost urmat un program de restructurare in ceea ce priveste numarul angajatilor care, potrivit lui Patriciu, au cele mai mari salarii medii brute, adica in jur de 420 de dolari. Modernizarea rafinariei permite grupului Rompetrol prelucrarea unui titei cu o concentratie de sulf ridicata si obtinerea unor produse la norme europene "Proiectul reprezinta o premiera, nu numai pentru Romania, dar si pentru zona de sud-est a Europei. In urma acestor investitii, de circa 33 milioane de dolari, Petromidia se va numara printre cele mai moderne rafinarii din Europa si din lume, aliniindu-se reglementarilor internationale privind siguranta in functionare a instalatiilor, controlul calitatii produselor si protectia mediului" a declarat directorul companiei Sorin Potang.

Pe de alta parte, seful grupului Rompetrol a anuntat ca vrea sa investeasca aproximativ 25 milioane de dolari privind obtinerea de acid sulfuric. Totodata, Patriciu nu a excluis ideea de a achizitiona unele zone miniere care ar putea fi rentabilizate pentru obtinerea de carbune. Insa, in prezent, seful grupului Rompetrol a mentionat ca va initia un proiect de obtinerea "brichetelor" pentru incalzire din prelucrarea cocsului.

In fine, Patriciu a declarat ca grupul Rompetrol este interesat sa preia 56,75% din actiunile centralei termoelectrice Midia, scoasa la vanzare de Ministerul Economiei si Comertului Rompetrol SA, divizia de management a grupului Rompetrol, are deja o participatie de 43,42% la capitalul CET Midia, iar rafinaria Petromidia este principalul client al centralei. Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie a scos la vanzare, la inceputul lunii noiembrie, pachetul majoritar detinut la CET Midia, termenul-limita de depunere a ofertelor fiind 14 decembrie. Vanzarea va fi realizata printr-o licitatie cu strigare, pretul de pornire fiind de 384,46 miliarde de lei (circa 9,7 milioane de euro).


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.