Ziua de miercuri a fost pentru investitorii la bursa una mai putin fericita, titlurile importante cotate aici inregistrand in majoritatea lor scaderi, se arata in analiza zilei bursiere realizata de SSIF Broker SA

Valoarea tranzactionata astazi pe portalul bursei a fost de 27 milioane lei, insa toti cei trei indici calculati de BVB s-au depreciat dupa cum urmeaza: BET a inchis ziua la 7.647 pc., in scadere cu 0,03% fata de ziua de miercuri, indicele BET-C a scazut pana la 4.605 pc., echivalentul unei deprecieri zilnice de 0,15%, iar BET-FI, care reflecta evolutia societatilor de investitii financiare, a scazut cu 1,12% pe date zilnice, pana la 45.907 pc. Din valoarea amintita mai sus, aproximativ 0,81 milioane s-au datorat tranzactiilor pe titluri listate pe Rasdaq sau pe piata Unlisted.

Scaderea indicelui BET s-a datorat in primul rand scaderii cotatiilor titlurilor SNP Petrom, aceasta societate continuandu-si tendinta de corectie pana la 0,545 RON/actiune, cu o pierdere procentuala de 0,91 pc. fata de pretul de referinta de marti, situat la nivelul de 0,55 RON/actiune. Celalalt titlu petrolier important tranzactionat la bursa din Bucuresti, RRC, a inchis ziua la un pret de 0,0837 RON/actiune, in apreciere moderata, de 0,24%, insa cu un pret mediu de tranzactionare al zilei inferior celui de miercuri cu aproximativ 1,5%.

Trebuie adaugat in cazul acestui emitent ca tranzactiile din cursul sedintei au fost mult mai importante ca volum comparativ cu zilele anterioare, asta datorita unei tranzactii pe piata Deal, unde 37 milioane actiuni au fost transferate in doua tranzactii la preturile de 0,0839, respectiv 0,0833 lei/actiune. Actiunile BRD au contribuit si ele cu o valoare de 1,97 milioane lei la valoarea tranzactiilor, transferurile de pachete realizandu-se la un pret mediu al zilei de 17,2 lei/actiune. Acesta a fost de altfel si pretul de inchidere al zilei pentru BRD pentru cele 115.000 actiuni tranzactionate in aceasta zi. Banca Transilvania a cunoscut o presiune mai importanta la vanzare spre finalul zilei de tranzactionare, iar tranzactiile s-au realizat preponderant in pretul de 1,02 lei/actiune. Apropierea incarcarii actiunilor din ultima majorare de capital social a bancii poate constitui o explicatie pentru deprecierea cursului din ultima perioada.

Actiunile Transelectrica (TEL) nu au inregistrat o lichiditate importanta, iar preturile de tranzactionare au fost si ele in regres, variind intre 27,6 si 27,9 lei/actiune. Pretul de 27,6 lei a fost si cel de inchidere, echivalentul unei deprecieri zilnice de 1,08%. Cu actiunile Impact Bucuresti (IMP) s-au realizat din nou tranzactii importante, cu un volum de aproximativ 1,1 milioane actiuni, o tranzactie mai importanta la pretul de 0,485 lei/actiune fiind in mare parte responsabila pentru aceasta lichiditate. Pretul de inchidere al zilei a fost insa mult inferior, la 0,471 lei/actiune, in depreciere cu 1,88. Actiunile societatii de servicii si investitii financiare Broker Cluj s-au depreciat cu 0,79%, pana la 1,26 lei/actiune. Scaderea de pe acest titlu a venit pe fondul unor tranzactii destul de modeste, de 91.500 actiuni.

SIF-urile au inregistrat corectii de aproximativ 0,02 lei/actiune, valoarea tranzactionata pe aceste simboluri fiind una destul de importanta, de 12,2 milioane lei. Cea mai mare lichiditate a avut-o din nou SIF5, care a inchis ziua la 2,71 lei/actiune, in scadere de 1,09%.

Alte preturi de inchidere ale zilei au fost SIF1 2,27 lei (-0,87%), SIF2 2,16 lei (-0,92%), SIF3 2,15 lei (-1,38%), SIF4 1,47 lei, (-1,34%), BIO 0,56 lei (0%), BCC 0,498 lei (0%) si CMP 0,955 lei (0%).

Silviu TURC
Departamentul Tranzactionare SSIF BROKER SA


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.