Din 2005, PIB-ul Bulgariei pe cap de locuitor a urcat din nou peste cel al nostru. Economistii cred ca bulgarii vor trai mai bine decit noi cel putin pina in 2010

Romania se va plasa in acest an pe locul 12 din 16 in topul statelor din zona Europa de Est in functie de valoarea Produsului Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor, calculat la paritatea puterii de cumparare, dupa Bulgaria, potrivit unui studiu al Economist Intelligence Unit (EIU). PIB-ul pe cap de locuitor, la paritatea puterii de cumparare, va fi in 2006, in Romania, 9.254 dolari, cu 8,6% peste nivelul consemnat in 2005. Valoarea PIB va continua sa creasca in urmatorii ani, ajungind la 10.094 dolari in 2007 si 12.494 in 2010.

Potrivit aceluiasi studiu, Bulgaria se va plasa, pina in 2010, inaintea Romaniei in ceea ce priveste acest indicator. In 2006, in cazul Bulgariei, PIB-ul pe cap de locuitor, la paritatea puterii de cumparare va fi de 9.709 dolari (alti analisti il dau chiar la 10.000 de dolari) si va ajunge la 13.323 dolari in 2010.

10 ani de lupta

Bulgaria era in 1996 ravasita de criza economica ce ii aducea printre altele inflatii de trei cifre intr-o singura zi. Era cu circa 2.000 de dolari pe cap de locuitor in urma Romaniei. In perioada guvernarii CDR, PIB-ul Romaniei a inceput sa scada vertiginos. In acelasi timp, cel al bulgarilor isi revenea incet, dar sigur. La nivelul anului 2000, Romania si Bulgaria ajungeau la egalitate, cu un PIB de 5.700 - 5.800 de dolari pe cap de locuitor. Dupa aceea, doar in 2004 am reusit sa avem un rezultat mai bun, in urma celei mai mari cresteri economice inregistrate dupa revolutie, de peste 8% din PIB.

Ne va depasi Kazahstanul

La orizontul anului 2010, Romania va ocupa locul 13 in topul regional in functie de acest indicator, fiind depasita de Kazahstan.

In regiunea Europa de Est, EIU include 16 state - Azerbaidjan, Bulgaria, Croatia, Cehia, Estonia, Ungaria, Kazahstan, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia si Ucraina. In acest an, primul loc va fi ocupat de Slovenia (24.720 dolari), urmata de Cehia (19.887 dolari) si Estonia (18.135 dolari), la polul opus plasindu-se Ucraina (7.283 dolari), Serbia (7.758 dolari) si Azerbaidjan (7.881 dolari).


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.