Valoarea totala tranzactionata pe portalul bursei a fost una record, de 48.3 milioane lei. Cea mai mare parte a tranzactiilor s-a datorat transferurilor cu actiuni Transelectrica(TEL), in valoare de peste 22 milioane lei, se arata in raportul zilnic de tranzactionare furnizat de SSIF Broker SA.

Pretul lor a evoluat intr-un interval larg, de 3,1 lei. Deschiderea pietei a surprins actiunile TEL la nivelul de 24,8 lei, crescand apoi pana la nivelul de 25,5 lei. Nu au putut rezista mult timp la acest pret, scazand pana la 22,4 lei. Ultima tranzactie s-a realizat la 22,8 lei.

O contributie importanta la valoarea tranzactiilor a avut-o si tranzactia din cadrul ofertei publice de preluare a companiei Rolast Pitesti (RLS), in valoare de 3,6 milioane lei, la pretul de 0,0675 lei/actiune. Din nou, actiunile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) au fost subiectul unei tranzactii Deal a 4,4 milioane actiuni, la pretul de 0,515 lei/actiune.

Cei trei indici au avut evolutii contradictorii: in vreme ce BET-Fi(cel care caracterizeaza evolutia societatilor de investitii financiare) s-a apreciat cu 1,64%, BET si BET-C au suferit corectii, ambii de 0,23%.

Societatile de investitii financiare s-au apreciat dupa evolutiile incerte din zilele precedente, SIF5 fiind cea mai lichida, cu o valoare a tranzactiilor de 4,7 milioane lei si o apreciere zilnica de 1,87%, pana la pretul de 2,72 lei. Cel mai mult a crescut insa SIF2, ultimul pret consemnat, 2,11 lei fiind echivalentul unei aprecieri procentuale de 2,43%. O crestere asemanatoare, de 2,42% a avut si SIF3, pretul sau fiind 2,12 lei. SIF1 a ajuns la pretul de 2,32 lei(+0,87%) iar SIF4 la cel de 1,47 lei(+0,68%).

In sectorul bancar s-a putut consemna doar deprecierea de 0,94% a Bancii Transilvania(TLV), pretul sau fiind acum 1,05 lei. Celelalte doua banci, BRD si Banca Comerciala Carpatica ramanand la preturile de luni, 17,1 lei, respectiv 0,505 lei.

Cu actiunile SNP Petrom s-au realizat tranzactii in valoare de 1,7 milioane lei, fiind transferate 3,3 milioane actiuni, pretul de inchidere fiind 0,535 lei, in scadere cu 0,93%, in vreme ce Rompetrol Rafinare (RRC) a fost suspendata de la tranzactionare.

In segmentul farmaceutic actiunile Biofarm Bucuresti (BIO) au inregistrat o crestere de pret de 1,8%, pana la 0,565 lei/actiune, iar Antibiotice Iasi a suferit o corectie de 0,75%, ultimul pret fiind stabilit la 1,33 lei.

Actiunile Societatii de Investitii Broker Cluj (BRK) s-au apreciat cu 1,57% fata de sedinta precedenta, pana la 1,29 lei. Compa Sibiu(CMP) s-a depreciat pana la nivelul de 0,965 lei (-1,53%), in timp ce Impact Bucuresti(IMP) s-a apreciat cu 0,21% (pretul de inchidere fiind 0,486 lei). Alte preturi ale zilei au fost: Azomures (AZO) 0,179 lei (-0,56%), Amonil (AMO) 0,0601 lei(-0,66%), Flamingo(FLA) 0,356 lei (-1,11%).

Pe piata Rasdaq au atras atentia tranzactiile in valoare de 0,8 milioane lei efectuate cu actiunile Hotel Club Estival 2002 Neptun (CLUB), ultimul pret fiind 2,4 lei.

Darie Moldovan
Departamentu Tranzactionare SSIF Broker SA Cluj-Napoca


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.