La Bursa de Valori Bucuresti s-a consemnat o valoare tranzactionata de 19,8 milioane RON, din care 2,5 milioane RON au reprezentat tranzactii pe titluri listate pe piata RASDAQ, insa tranzactionate pe platforma Arena a BVB si 2,6 milioane lei au fost realizate in urma unei tranzactii Deal cu actiunile Bancii Comerciale Carpatica, la pretul de 0,515 lei.

Indicii pietei au avut o oscilatii usoare, de la aprecierea usoara a cotatiilor actiunilor SIF, cu un indice BET-FI care a inchis la 45103 pc., in crestere cu 1,03% fata de ziua precedenta, pana la pierderile suferite de indicii BET si BET-C, pentru care scaderile au fost de 0,54%, respectiv 0,36%, pe date zilnice. Valoarea tranzactiilor s-a mentinut in continuare la un nivel destul de scazut, insa o data cu intrarea la tranzactionare a Transelectrica (TEL), de marti, se asteapta un reviriment al intregii piete.

In topul lichiditatii s-a situat SIF5 (peste 1 milion de actiuni tranzactionate, in valoare de 2,8 milioane lei), pretul de inchidere de 2,67 lei/actiune fiind sinonim unei aprecieri de 1,52%. Presiunea vanzatorilor s-a facut mai simtita in cazul titlurilor SIF3, a caror pret de referinta a ramas la nivelul de 2,07 lei/actiune, care a fost si media la care s-au tranzactionat aceste actiuni. SIF2 a inchis ziua la 2,06 lei/actiune(+1,98%), SIF1 la 2,3 lei/actiune(+0,88%), iar SIF4 a consemnat un ultim pret de tranzactionare al zilei de 1,46 lei/actiune, cu 0,69% mai mult decat vineri.

In sectorul bancar lucrurile au evoluat in mod liniar, fara fluctuatii importante de pret. Cu titlurile Bancii Transilvania (TLV) s-au realizat tranzactii in valoare de 1,6 milioane lei, pretul lor ramanand constant fata de sedinta precedenta la 1,07 lei. Nici BRD nu a reusit o evolutie mai buna, pretul actiunilor ramanand blocate la pretul de 17.1 lei, la fel ca si vineri. Cu toate ca tranzactia Deal cu actiunile BCC s-a realizat la pretul de 0,515 lei, acest fapt nu a reusit sa impulsioneze cumparatorii, pretul de piata depreciindu-se cu 0,98%, pana la 0,505 lei.

O scadere de pret s-a inregistrat si in cazul Compa Sibiu, care s-a depreciat cu 1,01%, pana la 0.98 lei/actiune. Tot o depreciere a cotatiilor au suferit si actiunile Broker Cluj-Napoca, de 0,78%, pana la 1,27 lei. Titlurile Biofarm au ramas constante la pretul de 0.555 lei, iar actiunile Antibiotice Iasi la pretul de inchidere de 1.34 lei/actiune.

Daca SNP Petrom s-a mentinut la pretul de referinta de vineri, 0,54 lei, pe un volum tranzactionat mai redus decat media saptamanii trecute, Rompetrol Rafinare (RRC) s-a depreciat din nou, ultimul pret consemnat fiind egal cu minimul zilei, 0,0790 lei/actiune.

Evolutii pozitive ale cotatiilor au fost inregistrate in cazul Siretul Pascani(SRT), care s-a apreciat cu 2,22%, ultimul pret inregistrat fiind 0.0738 lei.

Darie Moldovan
Departamentul Tranzactionare SSIF BROKER SA


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.