Bursa de Valori Bucuresti a inregistrat o noua zi de depreciere a preturilor, pentru actiunile societatilor de investitii fiananciare fiind a doua sedinta consecutiva de aceasta factura, potrivit analizei intocmite de SSIF Broker SA.

Valoarea tranzactionatǎ nu a fost una consistentǎ, insa aceasta devine o constanta a perioadei in care ne aflam. S-au realizat tranzactii miercuri in valoare de 18 milioane lei, insa din aceasta valoare aproximativ 1,2 milioane au rezultat din tranzactii pe titluri listate pe piata Rasdaq.

Din valoarea amintita mai sus, 9,8 milioane lei s-au datorat tranzactiilor cu actiuni SIF, care au deschis ziua direct in zona negativa, dupa ce marti, la inchiderea sedintei s-a observat o vadita presiune la vanzare pe aceste titluri. Tendinta de depreciere a fost una moderata pe tot parcursul zilei, iar inchiderile au fost cu aproximativ 0,02 lei mai mari decat preturile minime de tranzactionare din cursul zilei. Astfel, SIF5 a fost din nou cel mai lichid simbol dintre cele cinci, cele 1,41 milioane actiuni tranzactionate contand cu 3,72 milioane lei la valoare zilnica a tranzactiilor, pretul de inchidere fiind de 2,64 lei/actiune, in scadere cu 0,38%. SIF1 s-a depreciat cu 0,43%, pana la 2,30 lei/actiune, SIF2 a consemnat un pret de inchidere de 2,04 lei/actiune, si acesta inferior celui de marti cu 0,97%, SIF3 a ajuns la nivelul de 2,05 lei/actiune, iar SIF4 la 1,44 lei/actiune, in scadere cu 0,69% pe date zilnice. Indicele BET-FI (care reflectǎ evolutia celor cinci actiuni SIF) a ajuns la nivelul de 44.703 pc.

Spre deosebire de indicele BET-FI, ceilalti doi, BET si BET-C, au avut o evolutie mai putin fericita, cu corectii de mai mare amploare care vin in continuarea celor din ultimele patru sedinte anterioare. O contributie larga la aceasta depreciere au avut-o actiunile SNP, care dupa o usoara revenire marti, presiunea vanzatorilor a fost din nou una importanta, iar pretul de inchidere a ajuns la 0,54 lei/actiune, in scadere cu 1,82%. Nici celalalt actor important din segmentul petrolier al bursei, Rompetrol Rafinare Constanta, nu a reusit o apreciere sau macar o consolidare, iar vanzarile de la finalul sedintei au impins la 0,0802 lei, dupa ce marti ultimul pret de tranzactionare a fost de 0,0805 lei. Lichiditatea a fost scazuta pe acest titlu, insa lipsa unor ordine la cumpararea a facut posibila o noua depreciere de pret. Actiunile Bǎncii Transilvania (TLV) au fost tranzactionate intre 1,06 lei si 1,07 lei, ultima tranzatie a zilei consemnand pretul de referintǎ de 1,06 lei/actiune. Lipsa unor volume importante a fost specifica si actiunilor BRD, care s-au depreciat cu 1,16%, insa valoarea cumulata a acestor tranzactii a fost de doar 664.000 lei. Ultimul pret al zilei a fost stabilit la 17,1 lei.

Biofarm Bucuresti a cunoscut o noua corectie, de 1,79%, pe un volum tranzactionat de 500.000 actiuni. Antibiotice Bucuresti a consemnat o lichiditate buna, in principal datorita unei tranzactii de 729.000 actiuni realizata la pretul de 1,36 lei/actiune. Inchiderea zilei a fost usor inferioara a acestui pret, iar valoarea tranzactionata a fost de aproximativ 1,2 milioane lei.

Evolutii interesante in sedinta de tranzactionare de luni au avut si Impact Bucuresti, care a inregistrat o crestere de 0,81%, pana la 0,0498 lei, in prima zi de tranzactionare dupa incarcarea actiunilor gratuite din ultima majorare de capital social, precum si actiunile Navol Oltenita (NVL) care s-au apreciat cu 75%, pana la nivelul de 0,14 lei. Inchiderea de marti a fost la 0,08 lei/actiune, aceste variatii fiind posibile tranzactionarii acestei societati pe piata Unlisted.

Silviu Turc
Departamentul de Tranzactionare SSIF Broker SA


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.