Piata asigurarilor private de sanatate este, in Romania, la un nivel scazut. Lipsa legislatiei si de multe ori lipsa interesului din partea potentialilor clienti au impiedicat companiile de asigurari sa dezvolte produse de asigurare de sanatate. Cu exceptia a patru asiguratori, majoritatea firmelor ofera pachete de produse "de tipul asigurarilor de sanatate".

Cu alte cuvinte polite care asigura doar o parte a riscurilor la care se expune sanatatea asiguratului. Exista astfel asigurari de sanatate pentru turisti, asigurari pentru interventii chirurgicale, pentru invaliditate temporara ori asigurari dentare. La nivelul asigurarilor private de sanatate, privite ca inlocuitor al asigurarilor de stat, exista, la nivel national, doar cateva mii de clienti. In ciuda ofertelor variate, pentru mai toate buzunarele, care vin din partea asiguratorilor romanii continua sa evite acest tip de polita. Piata asigurarilor de sanatate, desi in crestere, se zbate inca intre valori penibile atat ca procent din PIB cat si ca valoare absoluta.

Allianz-Tiriac, trei planuri de asigurare pentru firme

Principalul jucator de pe piata locala a asigurarilor vine cu trei planuri de asigurare de sanatate. Polita Standard se adreseaza companiilor care doresc sa ofere angajatilor un pachet minim de asigurari de sanatate. Asigurarea se incheie de catre orice persoana juridica din Romania in beneficiul angajatilor. Asigurarea se incheie pe o perioada de un an si isi pierde valabilitatea in momentul in care angajatul nu mai lucreaza in cadrul firmei contractante sau cand implineste 65 de ani. Prima de asigurare se stabileste in functie de categoria ocupationala, varsta, dimensiunile grupului de persoane asigurate. Riscurile asigurate sunt imbolnavirea sau accidentul asiguratului, pentru care asiguratorul preia costurile serviciilor medicale aferente tratamentelor ambulatorii (consultatii, analize, servicii de ambulanta). Polita Optim ofera in plus contractantului posibilitatea de a-si alege furnizorul de servicii medicale. In cazul politei Extra, Allianz-Tiriac acopera si costurile consultatiilor si investigatiilor medicale pentru persoanele asigurate care sufera de boli cronice si afectiuni preexistente. Planul de asigurare de sanatate EXTRA acopera, de asemenea, costurile tratamentelor restaurative dentare postaccident.

Omniasig, asigurare fara limita de varsta

Compania Omniasig ofera polita Omvisan. Printre cele mai importante avantaje ale acestei asigurari se numara existenta unei retele nationale de furnizori de servicii medicale, acoperirea afectiunilor cronice preexistente si grave ale asiguratului, dar si perioada de sarcina, nasterea sau lauzia. De asemenea, in cazul acestui tip de polita de asigurare nu exista limita de varsta (persoanele asigurate pot sa aiba o varsta cuprinsa intre 0 si 99 ani) si nici excluderi legate de ocupatii sau hobby-uri cu un grad ridicat de risc (prima fiind adaptata in functie de situatie).

Decontarea serviciilor medicale se face de catre asigurator direct catre clinica sau spitalul agreat si nu exista perioada de asteptare pentru acoperirea oricaror servicii medicale efectuate in policlinici, clinici particulare, farmacii, statii de ambulanta. Perioada de asteptare de sase luni specifica doar pentru spitalizare poate fi eliminata prin plata anticipata a ultimelor 6 luni din durata politei. Tot Omniasig ofera si polita Dental Care destinata problemelor stomatologice. Produsul se adreseaza atat persoanelor fizice, cat si grupurilor de salariati, oferind asiguratilor posibilitatea realizarii de tratamente stomatologice preventive, conservative, restaurative si chirurgicale. Produsul permite alegerea tratamentelor dorite, dar si a medicului care sa le execute, iar pretul variaza in functie de tratamentele alese de client. Politia Dental Care ofera acoperire pentru trei ani, iar prima de asigurare variaza de la 24 de euro la 144 de euro/an, plata facandu-se lunar, trimestrial sau semestrial. Pentru a fi primit in asigurare nu este necesar un examen initial.

"Consult" la RAI Asigurari

Compania de asigurari Roumanie Assurance International are pe piata polita Consult. Noul produs se adreseaza persoanelor care doresc sa se asigure in caz de imbolnavire sau accident. Asigurarea ofera cinci consultatii gratuite alaturi de 2 investigatii de specialitate si doua interventii chirurgicale, in limita a 3.000 de lei noi. De asemenea clientul beneficiaza de tratament dentar restaurativ ca urmare a unui accident in limita a 1.000 lei noi. Pretul politei variaza in functie de varsta potentialului beneficiar. O persoana de 40 de ani plateste pe luna o prima de 25,62 lei noi, adica 0,85 ron pe zi. Pentru a putea beneficia de drepturile dobandite prin polita de asigurare, clientul este obligat sa anunte prin telefon Centrala de Asistenta. RAI este o societate de asigurare cu capital privat romano-belgian care exista in Romania din 1992 si este cea mai cunoscuta in randul agentiilor de turism (peste 80% dintre agentii sunt parteneri ai RAI). Compania a introdus in Romania asigurarea medicala a persoanelor ce calatoresc in strainatate.

Asigurare medicala pentru calatorii la BCR

BCR Asigurari ofera clientilor care calatoresc o asigurare de tip medical. Produsul poate fi accesat de orice persoana fizica ce are domiciliul sau resedinta in Romania, in varsta de pana la 75 ani, care calatoreste in strainatate. Polita acopera transportul de urgenta de specialitate la cea mai apropiata unitate medicala, tratamentul ambulatoriu;
medicamentele, materialele sanitare si procedurile de diagnosticare prescrise de medic; tratamentul efectuat in conditii de spitalizare; interventiile chirurgicale de urgenta, transferul la o clinica de specialitate, daca este recomandat de medic, tratamentul stomatologic de urgenta, cheltuielile de repatriere. Raspunderea asiguratorului incepe in momentul trecerii frontierei si inceteaza in momentul in care asiguratul a trecut granita in Romania.

Costul asigurarii este accesibil, stabilindu-se in functie de durata calatoriei, varsta asiguratului, scopul calatoriei, tara de destinatie, limita raspunderii. Prima de asigurare se achita anticipat, in momentul incheierii asigurarii.

Interventii chirurgicale si invaliditate temporara asigurate la Asirom

Asirom are doua oferte: o polita pentru operatii si una pentru invaliditate temporara. Prima acopera plata unei indemnizatii pentru interventii chirurgicale ca urmare a unei boli sau a unui accident, inclusiv in legatura cu starea de graviditate sau nastere, efectuate in unitati sanitare publice sau private din Romania sau din afara tarii, in functie de optiunea asiguratului. Asigurarea se incheie pentru o perioada de 1 an, cu posibilitatea de reinnoire pe aceeasi perioada, cu valabilitate 24 ore din 24 oriunde in lume. Suma asigurata variaza de la 500 la 10.000 de euro. In asigurarea de invaliditate poate fi cuprinsa orice persoana cu varsta intre 16 si 73 ani fara a depasi 74 ani la expirarea politei de asigurare.

Pe aceeasi polita de asigurare pot fi cuprinsi fiul sau fiica asiguratului, in varsta de peste 1 an si/sau sotul/sotia ori parintele acestuia, in varsta de pana la 73 ani dar care sa nu depaseasca la expirarea asigurarii varsta de 74 ani, numiti coasigurati si care sunt in intretinerea asiguratului.

Polita de asigurare se incheie la alegerea asiguratului pentru o indemnizatie zilnica de cel putin 100.000 lei/10 lei noi si poate creste cu fractiuni de 10 lei noi, dar cel mult pana la echivalentul in lei a 200 dolari.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.