Urban si Asociatii, care intentioneaza mai demult sa creeze o megastructura de profil, sustine insa ca cele mai credibile si complete informatii ar putea fi furnizate de catre companiile de colectare debite. In evidenta Biroului de Credit sunt 245.000 de debitori, care au restante de circa 240 de milioane RON

Biroul de Credit doreste ca in 2006 sa-si extinda portofoliul debitorilor si in alte domenii, nu doar in cel financiar-bancar. Serban Epure, director general al Biroului de Credit, a declarat ieri, ca pana la sfarsitul acestui an exista premise favorabile integrarii in sistemul de evidenta al rau-platnicilor a unor noi banci, societati de credit de consum, de asigurari si de leasing, precum si activarea unor noi segmente, reprezentate de societatile de telefonie mobila si de cele de recuperare de creante.

In prezent, sapte institutii bancare si o societate de leasing transmit sau primesc informatii de la/sau catre Biroul de Credit, de natura pozitiva, privind situatia persoanelor fizice care inregistreaza debite.
In momentul de fata, Biroul de Credit colaboreaza cu 23 de banci prezente pe piata din Romania, a caror cota este de 96%, cu patru societati de credit de consum, o societate de asigurari si o societate de leasing.

Ilie Mihai, presedinte CA al Biroului de Credit si vicepresedinte al BCR a precizat, referitor la extinderea clientelei si in segmentul de telefonie mobila ca societatile de profil vor apela la serviciile Biroului de Credit pentru a fi acoperite in cazul unor riscuri cum ar fi neplata abonamentului telefonic.

Urban: Viitorul este al companiilor de colectare debite

Compania Urban si Asociatii apreciaza activitatea Biroului de Credite, dar este de parere ca "din punct de vedere al credibilitatii surselor care ar impune inscrierea unui restantier in evidentele Biroului de credit, dupa informatiile trimise bancii, noi credem ca cele mai credibile si complete informatii ar putea fi furnizate de catre companiile de colectare debite", ne-a declarat Iulian Urban, presedintele companiei Urban si Asociatii.

Urban considera ca "activitatea Biroului de Credit ar trebui sa constea in oferirea unui acces facil, tip accesul la informatiile de la Registrul Comertului, astfel incat orice comerciant din Romania sa poata verifica usor bonitatea unui partener/client".
Presedintele Urban si Asociatii ofera in acest sens, ca exemplu modul in care se comporta organismul similar Biroului de Credit, pe piata nord-americana.

Alternative pentru vinovatii fara vina

Printre "victimele" Biroului de Credit se numara si persoane care, din cauza prezentei in evidenta institutiei, nu pot beneficia de imprumuturi desi figureaza cu sume penibile. O alternativa la varianta Biroului de Credit o lanseaza compania de recuperare debite " Urban si Asociatii". "Pe piata nord-americana, simplul fapt ca figurezi in evidenta organismului similar de la ei care joaca rolul Biroului de Credit de la noi, nu te exclude automat de la beneficiile creditarii sau ale sistemului economic, insa conditiile in care ai acces la aceste beneficii este conditionat de aplicarea unor conditii de creditare mai dure, menite sa asigure faptul ca acel restantier prezinta totusi un nivel mai ridicat de risc de neplata", explica Iulian Urban.

Citeste si:

Urban si Asociatii vrea sa atraga bancile in afacerea colectarii debitelor. Asa ca propune realizarea unei companii de colectare a debitelor provenite din sistemul bancar, credite de consum, credite ipotecare, si pentru orice forma de credite. Aceasta companie, Creditban, va fi infiintata sub forma unei societati pe actiuni de tip inchis pentru inceput, dar cu posibilitatea inscrierii ulterioare la Bursa de Valori.

Societatea pe actiuni ar urma sa aiba ca actionari societatile bancare interesate in cotele de piata care se vor stabili. Aceasta societate va fi condusa de un Consiliu de Administratie in care fiecare actionar sa aiba un reprezentant sub directa conducere a unui presedinte. Creditban ar urma sa lucreze in relatie si parteneriat cu Biroul de Credit si va putea sa atraga in acest sistem si creditele provenite din sectorul telefoniei mobile, fixe, utilitatilor si companiilor de credit de consum si societatilor de leasing.

240 de milioane lei, restante curente

In perioada septembrie 2005-iulie 2006, valoarea restantelor curente inregistrate de Biroul de Credit a crescut de la circa 150 de milioane lei, la aproximativ 240 de milioane lei. Totodata numarul debitorilor cu obligatii restante curente la unul, doi, trei sau catre mai multi partcipanti se cifra la data 30 septembrie 2005 la peste 191.000, iar la 31 iulie 2006, numarul restantierilor a fost de aproximativ 245.000. De asemenea, in clasamentul referitor la distributia valorica a restantelor curente, pe judete, Bucurestiul conduce detasat, urmat de Prahova, Iasi si Constanta.

Referitor la numarul de restante curente, pe transe valorice de restante, 233.830 dintre debite sunt intre 1-1.000 RON, 65.461 au o valoare cuprinsa intre 1.001 si 10.000 RON, iar 1.245 din totalul restantelor consemnate de Biroul de Credit sunt de peste 10.000 RON.

Portretul robot al datornicului

Biroul de Credite a intocmit si un profil al datornicului. Din totalul restantierilor, ponderea cea mai mare o au barbatii, cu 60%, restul de 40 de procente fiind adjudecate de catre sexul slab.

Serban Epure a precizat ca cele mai mari datorii catre institutiile bancare le are un barbat din judetul Ilfov, peste 180.000 de euro, catre o singura banca, urmat de o persoana din judetul Constanta cu circa 200.000 de dolari si de un bucurestean, care are debite de 480.000 lei. O situatie aparte este cea a unei femei din Bucuresti, care are restante in valoare totala de 25.000 lei, ce provin din contractarea a 20 de credite, de la 14 banci.