Ziua de marti a fost pentru investitorii la bursa una destul de incerta, titlurile importante cotate aici neinregistrand variatii puternice de pret potrivit analizei SSIF Broker SA

Valoarea tranzactionata astazi pe portalul bursei a fost de 27,6 milioane lei, insa toti cei trei indici calculati de BVB s-au depreciat usor, dupa cum urmeaza: BET a inchis ziua la 7.766 pc., in scadere cu 0,43% fata de ziua de luni, indicele BET-C a scazut pana la 4.552 pc., echivalentul unei deprecieri zilnice de 0,24%, iar BET-FI, care reflecta evolutia societatilor de investitii financiare, a scazut cu 0,71% pe date zilnice, pana la 44.168 pc. Din valoarea amintita mai sus, aproximativ 4,8 miloane s-au datorat tranzactiilor pe titluri listate pe Rasdaq.

Scaderea indicelui BET s-a datorat in primul rand scaderii cotatiilor actiunilor BRD, care s-au corectat pana la pretul de 17,2 lei, cu o pierdere procentuala de 0,58 pc. fata de pretul de referinta de luni si a deprecierii titlurilor Rompetrol Rafinare(RRC), care au inchis ziua la un pret de 0,0840 lei/actiune, cu 1,75% mai putin decat in sedinta precedenta. Celalalt titlu bancar important tranzactionat la categoria I a bursei, TLV, a temperat deprecierea indicelui prin pretul sau de inchidere, 1,07 lei/actiune, cu un curs de inchidere in apreciere de 0,94%. Actiunile SNP Petrom au contribuit si ele cu o valoare consistenta de 2,8 milioane lei la valoarea tranzactiilor, transferurile de pachete realizandu-se la un pret mediu al zilei de 0,55 lei/actiune. Pretul de inchidere al zilei pentru SNP a fost acelasi cu cel de luni.

Cu patru din cele cinci societati de investitii (SIF1 a fost suspendata de la tranzactionare pentru comunicarea rezultatelor financiare semestriale), s-au realizat tranzactii importante valoric (11,4 milione lei), cea mai tranzactionata societate fiind SIF2 Moldova. Pretul sau a si scazut insa cel mai mult, cu 1,95%, pana la 2,01 lei. Au fost tranzactionate 1,3 milioane actiuni actiuni SIF5, in valoare totala de 3,3 milioane lei. Si cotatiile acestui titlu s-au depreciat, cu 0,78%, ultimul pret fiind 2,54 lei. SIF3 s-a depreciat cu 0,99% fata de luni, pretul sau fiind acum 2,01 lei. SIF4 Muntenia a inchis ziua la acelasi pret ca si in sedinta precendenta, la 1,44 lei.

Actiunile societatii de servicii si investitii financiare Broker Cluj s-au depreciat si ele, cu 0,75%, pretul de inchidere fiind stabilit la 1,32 lei. Tranzactii importante valoric s-au consemnat in cazul Socep Constanta (SOCP), in valoare de 2,3 milioane lei, fiind transferate peste 14 milioane actiuni. Cu toate ca pretul mediu al zilei a fost de 0,171 lei, ultima tranzactie s-a efectuat la acelasi nivel ca si inchiderea de luni, la 0,175 lei.

Alte preturi de inchidere ale zilei au fost Impact Bucuresti 0,494 lei (+1,86%), Amonil Slobozia 0,061 lei (+0,33%), Flamingo International 0,37 lei (+5,11%), Compa Sibiu 1,01 lei(-3,81%), Oltchim 0,471 lei (-1,88%), Antibiotice Iasi 1,34 lei (-0,74%).

Pe piata Rasdaq s-au consemnat tranzactii importante valoric cu titlurile Magazinului Universal Maramures Baia Mare (MAMA), fiind transferate 840000 actiuni, in valoare de 2,5 milioane lei. Pretul tranzactiilor a fost de 3 lei/actiune, in scadere cu 14,29%.

Darie Moldovan
Departamentul Tranzactionare SSIF BROKER SA


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.