Barbat, 52 de ani si cu studii financiare. Acesta este, conform studiilor, portretul-robot al unui CEO care conduce una dintre companiile FTSE 100 (indicele care grupeaza cele mai importante 100 de companii listate la bursa de la Londra printre care British Airways, GLAXOSMITHKLINE, Rolls Royce Group, Unilever, Vodafone GRP, SabMiller, General Motors sau Aviva).

Ca orice regula, insa exista si exceptii. Mai ales in materie de educatie. Mai precis, analizele indica faptul ca nu toti managerii din companii au studii superioare. Drept dovada, un studiu al Association of Executive Search Consultants, dat publicitatii de compania Stanton Chase, indica faptul ca la nivelul anului trecut 12% dintre managerii companiilor analizate nu aveau diploma universitara.

O treime dintre directori fara studii

Chiar daca anul trecut ponderea directorilor fara studii superioare din rindul companiilor FTSE 100 a crescut cu un punct procentual fata de 2004, nu se poate spune totusi ca studiile si-au pierdut din importanta. In ultimii zece ani situatia din punctul de vedere al pregatirii liderilor din companii s-a schimbat dramatic. Spre exemplu, in 1996 un studiu similar a relevat faptul ca peste o treime dintre directorii din FTSE 100 nu aveau diploma universitara.

Citeste si:

Romanii sint mai bine pregatiti

Chiar daca in studiul AESC nu au intrat si companii din Romania si nici nu s-au facut analize amanuntite pe piata autohtona, specialistii in resurse umane estimeaza ca mai putin de 5% dintre managerii din companiile care activeaza pe piata autohtona nu au studii superioare. "Romanii sint in general educati. Cred ca mai putin de 5% dintre CEO din tara nu au o diploma de la o universitate.

In Statele Unite ale Americii, in schimb, sint destul de multe persoane fara studii superioare care au reusit sa creasca foarte mult si pe seama faptului ca provin din familii instarite", este de parere Panos Manolopoulos, Managing Partner la Stanton Chase. Potrivit acestuia, "intotdeauna educatia este buna, mai ales cind este relevanta pentru jobul pe care il faci". Cu toate acestea, Manolopoulos apreciaza ca in nici un caz o educatie inalta nu poate asigura atingerea unei pozitii de top. Indiferent daca este vorba despre o firma care activeaza in Romania sau in alta parte.