Pe 28 iulie, cea mai mare companie de brand consultancy, Interbrand, a dat publicitatii topul 100 al celor mai puternice brand-uri la nivel mondial. Dupa cum se arata in comunicatul de presa publicat pe site-ul Interbrand, compania realizeaza acest top de sase ani, impreuna cu trustul media BusinessWeek.

Top 10

Pozitiile principale din acest clasament sunt ocupate de corporatii extrem de cunoscute la nivel mondial. Pe locul intai se claseaza compania americana de bauturi racoritoare Coca-Cola, urmata indeaproape de gigantii IT Microsoft si IBM. Tot o companie de informatica americana, Intel, ocupa locul sase, precedata insa de compania americana General Electrics. Firma europeana cu cea mai buna clasare in top este Nokia, urmata de cea mai bine clasata companie japoneza, Toyota. Pe ultimele trei locuri din top 10 se situeaza Disney, McDonald's si Mercedes.

Performante remarcabile

Conform analizei realizate de Interbrands, una dintre cele mai importante evolutii este a companiei de telecomunicatii Nokia, care dupa patru ani de scadere a valorii de brand, a reusit sa recupereze pozitia de leader in domeniul telecomunicatiilor, brand-ul fiind preferat atat de consumatorii mai instariti, cat si de cei care prefera produsele economice.

Cea mai mare crestere a valorii de brand a fost de 47%, performanta inregistrata de compania Google.
Analistii Interbrand considera ca cei de la Google au reusit sa se ridice in top pana la pozitia 24 datorita promovarii unei imagini de "baieti buni", in comparatie cu rivalii de la Microsoft care au tot avut probleme cu legea. Pozitia 47 ocupata de compania eBay este si ea impresionanta si reprezinta o dovada a acceptarii din ce in ce mai mari de catre consumatori a comertului prin Internet.

Performante negative, remarcabile si ele

Pierderile in valoarea de brand sunt puse mai ales pe seama incapacitatii companiei de a-si clarifica specificitatea in raport cu rivalii. Din aceasta cauza, compania Gap a pierdut de exemplu 22% din valoarea de brand, in timp ce marile firme de retail, care comercializeaza Gap impreuna cu alte brand-uri, au avut mult de castigat.

Un alt perdant este Ford, a carui valoare de brand a scazut cu 16% si se afla in pierdere de mai multi ani. Ford a avut de suferit din cauza aceleiasi inabilitati de a isi delimita pozitia pe piata, mai ales in raport cu competitorii japonezi si germani.

Un alt brand cu performanta slaba este Kodak, clasat pe locul 70, in special din cauza lentorii cu care compania se adapteaza la tehnologia digitala.

Alte pozitii in top

Pentru a verifica validitatea topului, ne putem imagina o zi fara brand-urile din topul 100. Trezirea fara Nescafe (pozitia 23), toaleta de dimineata fara Gilette (pozitia 16), o zi la birou fara imprimante Canon (pozitia 35), pauzele de la lucru fara Marlboro (pozitia 12), apoi meciul de seara fara Samsung (pozitia 20) sau Budweiser (pozitia 27). Insa, pentru cei care nu au card American Express (pozitia 14) sau conturi la CitiBank (pozitia 11), acestea ar putea sa nu fie dileme reale.

Brand-ul, esential pentru afacerile din ziua de azi

Jez Frampton, directorul general de la Interbrand, explica relevanta conceptului de brand pentru mediul de afaceri contemporan: "In majoritatea cazurilor, companiile care au patruns in clasamentul nostru isi construiesc efectiv succesul afacerii pe baza brand-ului.

Ei au inteles ca brand-ul trebuie sa fie cel mai important principiu organizator, din cauza incredibilei valori pe care o reprezinta la ora actuala".

"Valoarea unui brand se calculeaza ca estimarea prezenta a castigurilor nete pe care un brand le va genera si asigura in perioada 1 iulie anul curent pana la 30 iunie anul viitor. Doar pentru a fi luata in considerare la alcatuirea topului, o companie trebuie sa aiba o valoare a brand-ului de minimum 2,7 miliarde de dolari, sa isi obtina cel putin o treime din profituri in afara tarii de origine, sa isi fi facut publice datele financiare si de marketing si sa fie cunoscuta de catre un public mai larg decat cel reprezentat numai de proprii consumatori".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.