Companiile Yahoo si Microsoft Corp. au anuntat astazi ca serviciile lor de mesagerie instant vor fi compatibile astfel ca utilizatorii ambelor servicii vor putea face schimb de mesaje intre ei, titreaza publicatia MarketWatch.

Terrell Karlsten, unul dintre purtatorii de cuvant ai companiei, a subliniat ca acest serviciu reprezinta una dintre cele mai solicitate imbunatatiri.

Asocierea intre Yahoo! Messenger si Windows Live Messenger este prezentata de cele doua companii drept o premiera mondiala in domeniul portalurilor de Internet, estimandu-se ca va aduce impreuna aproximativ 350 milioane conturi de Internet din intreaga lume.

Anuntat initial in luna octombrie 2005, lansarea proiectul a fost amanata cu o luna deoarece Microsoft a dorit sa se asigure ca sistemul nu va pune probleme de securitate.

"Cu exceptia schimburilor de mesaje instant, utilizatorii celor doua comunitati vor putea vedea daca prietenii lor sunt online, sa faca schimb de pictograme si sa adauge noi contacte provenind de la ambele servicii, totul fiind gratuit", au indicat Yahoo! si Microsoft intr-un comunicat comun. Oficiali din conducerea ambelor companii au precizat ca in prezent nu exista planuri pentru includerea de capabilitati video in noul parteneriat, insa aceasta ar putea fi o optiune in viitor.

Deocamdata programul de parteneriat este disponibil doar pentru un numar limitat de utilizatori intr-o versiune preliminara de testare, urmand ca toti utilizatorii sa aiba acces la o interoperabilitate completa in lunile care urmeaza. Parteneriatul va fi lansat simultan in SUA si alte 17 tari (Germania, Argentina, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Spania, Franta, Hong Kong, India, Italia, Mexic, Olanda, Singapore, Taiwan, Turcia si Marea Britanie).

IM in procente

In prezent grupurile Microsoft, Yahoo si AOL (divizie Time Warner Inc) au fiecare propriul serviciu de mesaje instant, existand probleme pentru persoanele care doresc sa comunice cu colegii sau prietenii abonati la un serviciu diferit. Analistii considera ca parteneriatul intre Microsoft si Yahoo este o modalitate de a concura cu AOL, lider pe piata mesageriei instant din SUA, si cu Google, lider in domeniu cautarilor online dar un jucator relativ nou venit pe piata de mesaje instant.

Ca numar de utilizatori de mesagerie instant, America Online avea la inceputul anului 53 de milioane, MSN (Microsoft) 27 de milioane si Yahoo 22 de milioane. Pe de alta parte, Google Talk avea aproximativ 866.000 de utilizatori.

Google vine puternic din urma

Google apasat puternic pe pedala de acceleratie la inceputul acestui an cand a anuntat integrarea serviciului sau de mesagerie online (Google Talk) cu cel de e-mail (Gmail), urmand sa devina primul mare furnizor online care combina cele doua tipuri de servicii.

In mod concret, utilizatorii Google au acum ocazia sa trimita mesaje instant catre cunoscutii din agenda de adrese fara sa mai paraseasca pagina Gmail, unde se gasesc si e-mailurile.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.