Dinel Staicu, proaspatul presedinte desemnat al SIF Oltenia, si-a dat saptamana aceasta demisia din functia de administrator al SC AMROM AUTOMOTIVE 2006 SA, societatea interesata de preluarea ARO Campulung. In locul sau a fost propus Virgil Magureanu, fostul sef al SRI, pentru relatiile pe care acesta le are cu parteneri din China si Israel.
SIF Oltenia a ramas momentan fara administrator la SC AMROM AUTOMOTIVE 2006 SA, societatea interesata de preluarea ARO Campulung, dupa ce Dinel Staicu si-a dat demisia din functie saptamana aceasta. Decizia lui Staicu de a se retrage ne-a fost confirmata vineri de Teodor Buzatu, unul dintre membrii Consiliului de Administratie al SIF Oltenia. "Domnul Staicu si-a inaintat demisia in cursul acestei saptamani.

Probabil a considerat ca are destul de lucru la SIF ca sa mai aiba un Consiliu de Administratie pe cap. Procedural, administratorii societatii trebuie sa coopteze un nou membru in CA la propunerea noastra, care sa fie ulterior validat de Adunarea Generala a Actionarilor", a afirmat Teodor Buzatu.

SIF Oltenia detine 50% din capitalul social al AMROM AUTOMOTIVE SA. Alti actionari ai societatii sunt: SIF Moldova - 25%, Asociatia Salvati Muscelul - 1%, Sindicatul Liber ARO Campulung - 1%, la care se adauga sase persoane fizice care detin impreuna 23%. Firma il are in frunte pe Vladimir Soare, fost viceguvernator al BNR si actionar cu 5%, si si-a exprimat interesul fatis pentru preluarea ARO Campulung.

ARO are datorii imense catre creditori

Problema preluarii ARO Campulung este ca firma musceleana are datorii catre creditori in valoare totala de aproape 800 de miliarde de lei vechi, asa incat firma controlata de SIF Oltenia incearca sa gaseasca o portita pentru a scapa de ele. O varianta ar fi ca AMROM sa inchirieze linii tehnologice functionale ale ARO (cu drept de preemptiune la cumparare) si sa pastreze obiectul de activitate al acestora, datoriile catre creditori urmand sa fie platite din chirii.

Alta varianta a fost dezvaluita chiar de Dinel Staicu: preluarea creantelor ipotecare pe care BCR le are la aceasta intreprindere, in valoare de doua milioane de euro. "Am discutat cu cei de la BCR sa preluam creantele pe care le au de incasat de la ARO, in valoare de doua milioane de euro, si au fost de acord. Juristii de la SIF Oltenia se vor deplasa la ARO sa vada creantele ipotecare", a afirmat Dinel Staicu.

Omul de afaceri craiovean a explicat motivele pentru care a demisionat si a dezvaluit totodata si cine ii va lua locul in Consiliul de Administratie al AMROM: Virgil Magureanu, fostul sef al SRI.

"Am acceptat acea functie pentru ca in acel moment nu eram presedinte la SIF Oltenia. Acum am insa multa treaba, sunt presedinte, director general si conduc si comitetul de directie la SIF. In locul meu l-am propus pe domnul Virgil Magureanu. Are relatii solide cu China, unul dintre principalii beneficiari ai autoturismelor marca ARO. De asemenea, exista si relatii bune cu Israelul, cu o societate care produce masini blindate pentru armata. Am avea parteneri, atat pentru autoturisme, cat si pentru piese de schimb", a adaugat Staicu.

La randul sau, Virgil Magureanu a confirmat interesul sau pentru a ajuta ARO Campulung, precizand ca doreste sa vada cat mai curand societatea functionala.

Privatizare esuata

ARO Campulung a fost cumparata in 2003 de firma americana Cross Lander cu 150.000 de dolari. Pentru ca nu si-a onorat obligatiile asumate prin contractul de privatizare de a investi 15 milioane de dolari si a vandut o parte a activelor cu 2,7 milioane de dolari, firma a fost data in judecata de statul roman pentru recuperarea banilor.

Dinel Staicu, presedinte CA al SIF Oltenia: "Am acceptat acea functie pentru ca in acel moment nu eram presedinte la SIF Oltenia. Acum am insa multa treaba, sunt presedinte, director general si conduc si comitetul de directie la SIF. In locul meu l-am propus pe domnul Virgil Magureanu. Are relatii solide cu China, unul dintre principalii beneficiari ai autoturismelor ARO".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.