Modalitatea de calcul al accizelor pentru autoturismele achizitionate in leasing la valoarea de intrare a fost suspendata pana la data adoptarii modificarilor cadrului legal privind operatiunile de leasing, potrivit noilor norme metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate, joi, de Guvern. Normele suspenda prevederea cuprinsa in Hotararea Guvernului 1.840, din 18 noiembrie 2004, potrivit careia accizele pentru autoturismele cumparate in leasing sunt aplicate la valoarea de intrare, la care se adauga, dupa caz, cuantumul taxelor vamale si alte taxe speciale. Anterior intrarii in vigoare a actului normativ mentionat, baza de aplicare a cotei de acciza era valoarea reziduala in urma leasingului, de regula 20% din valoarea autoturismului. Ordonanta 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing urmeaza sa fie modificata si completata astfel incat sa includa prevederi clare privind regimul fiscal al operatiunilor de leasing, precum si armonizarea termenilor de specialitate cu cei existenti in Codul Fiscal si Codul Vamal. Autoritatile vamale vor restitui sumele achitate in plus ca drepturi de import de cumparatorii de autoturisme in leasing dupa 18 noiembrie 2004.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.