Dupa cinci luni de dispute, Consiliul de Administratie al grupului european Arcelor si-a dat acordul duminica pentru fuziunea cu liderul mondial pe piata otelului Mittal Steel. Insa Mittal mai are de trecut un hop pentru a castiga controlul asupra Arcelor: votul actionarilor care se vor pronunta asupra viitorului Arcelor pe 30 iunie in cadrul unei intruniri extraordinare

Mittal a reusit in sfarsit sa fuzioneze cu Arcelor! Vestea a facut inconjurul lumii si a fost larg mediatizata. Insa fuziunea nu a avut loc practic, jocuriile fiind inca deschise, chiar daca intr-o masura foarte mica. Conducerea Arcelor a acceptat oferta de preluare din partea Mittal in valoare de 26,5 miliarde de euro sau 40,4 de euro pe actiune, cu 44% mai mult decat oferta initiala facuta la sfarsitul lunii ianuarie.

La finalul lunii mai Arcelor inclinase balanta catre grupul rus Severstal, ajungandu-se la un acord de pricipiu potrivit reprezentantilor rusi. Severstal a ramas in acest moment pe dinafara, dar potrivit ultimelor informatii ar putea face o noua oferta imbunatatita pana la finalul acestei saptamani cand actionarii Arcelor se vor intruni pentru a isi da acordul asupra fuziunii cu Mittal.

Intr-o declaratie oficiala, Severstal a spus ca va realiza o oferta imbunatatita pana pe 30 iunie. Mai mult, potrivit cotidianului rus Izvestia, presedintele grupului Severstal, Alexei Mordashov, ar fi format o alianta cu Roman Abramovich pentru a obtine finantarea necesara unei oferta imbunatatite. De asemenea, grupul bancar ABN Amro s-a oferit sa finanteze o parte din suma necesara Severstal. Posibila alianta dintre cei doi oameni de afaceri rusi ar reprezenta ultima sansa pentru Severstal, sansa care ar putea fi reala avand in vedere declaratia presedintelui Arcelor, Joseph Kinsch, care a spus ca orice oferta noua pentru intreg capitalul companiei trebuie sa fie analizata de Consiliul de Administratie.

Val de numultumire rusa

Anuntul acordului asupra fuziunii dintre Arcelor si Mittal a provocat o serie de reactii de nemultumire din partea oficialilor rusi, atat ai companiei Severstal cat si ai Administratiei de la Kremlin. Ministrul Energiei si Industriei din Rusia a declarat ca este total dezamagit de aceasta decizie si ca o priveste ca pe un 'semn rau'. In opinia sa, acesta reprezinta o atitudine generala fata de oamenii de afaceri rusi si fata de companiile ruse, care nu sunt privite bine in Occident desi economia rusa se intareste iar sistemul rus este deja unul deschis, de tip capitalist.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.